Royal Bank of Scotland (RBS) a acordat mai multe credite decât orice altă instituţie grupului Dubai World, compania de stat ce încearcă să obţină amânarea scadenţei împrumuturilor, în timp ce HSBC are cea mai mare expunere la riscurile din Emiratele Arabe Unite, potrivit JPMorgan Chase & Co. Potrivit Bloomberg, RBS, cea mai mare bancă aflată sub controlul guvernului britanic, a acordat credite de 2,3 miliarde dolari, sau 17% din totalul creditelor contractate de Dubai, de la începutul lui ianuarie 2007, a anunţat JPMorgan, citând datele Dealogic.
HSBC, cea mai mare bancă din Europa, are "cea mai mare expunere absolută" la Emiratele Arabe Unite, cu credite de 17 miliarde dolari în 2008, a mai anunţat JPMorgan, citând Asociaţia Băncilor din Emirate.
Commercial Bank PJSC din Abu Dhabi ar putea avea de colectat datorii de 1,9 miliarde dolari de la Dubai World, ceea ce o transformă în cel mai mare creditor din exteriorul emiratului, au declarat două surse avizate.
În Franţa, băncile cu cele mai mari expuneri sunt BNP Paribas, Societe Generale, Calyon (subsidiară a Credit Agricole) şi Natixis.
Problema datoriilor Dubaiului, ce au rezultat în urma unui boom imobiliar, au dat naştere unor temeri majore în rândul investitorilor occidentali, ce se orientaseră spre regiunea Golfului în timpul crizei financiare mondiale.
"Piaţa este foarte neliniştită în legătură cu expunerea la Dubai, iar numele băncii RBS a fost menţionat atât ca grup creditor cât şi ca administrator. Oamenii sunt îngrijoraţi că situaţia va duce la un nou val de pierderi. Dubaiul determină toate mişcările pieţei în acest moment", a declarat David Williams, analist în cadrul Fox-Pitt Kelton Ltd.
Acţiunile asiatice au înregistrat cea mai mare depreciere din ultimele trei luni, în timp ce pieţele europene şi-au adâncit pierderile din şedinţa anterioară, pe fondul temerilor că o restructurare a datoriilor de către Dubai World, ce are datorii totale de 59 miliarde dolari, s-au putea adăuga pierderilor de 1.720 miliarde dolari înregistrate din criza mondială.
Expunerea băncilor europene pe datoria Dubaiului şi pe companiile publice din emirat a fost estimată la aproximativ 13 miliarde euro, potrivit unei note publicate joi de banca elveţiană Credit Suisse, după solicitarea de către emirat a unui moratoriu privind datoria.
În nota sa, Credit Suisse enumeră, printre instituţiile financiare care ar avea expuneri pe Dubai, băncile britanice HSBC, RBS şi Barclays, cele franceze BNP Paribas şi Calyon, banca germană Deutsche Bank şi cea elveţiană UBS.
Analiştii din cadrul Goldman Sachs au estimat HBOS ar putea înregistra pierderi din credite legate de expunerea la Dubai de 611 milioane dolari, nivelul acestor putând atinge 177 milioane dolari în cadrul Standard Chartered, potrivit unui raport publicat vineri. Impactul asupra ambelor bănci va fi "suportabil", susţin analiştii..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
In primultrimestru din 2012 continua trendul descendent pe care au intratinvestitiilestrainedirecte in Romania. Astfel,
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul