Asiguratorii si brokerii vor fi obligati sa raspunda la reclamatiile primite in termen de 30 de zile de la data inregistrarii solicitarii, indiferent daca solutia va fi sau nu favorabila, potrivit unei norme a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) publicata in Monitorul Oficial, precizeaza Mediafax. De asemenea, companiile de asigurare vor elabora, in termen de 30 zile de la intrarea in vigoare a proiectului de norma, proceduri scrise de primire si solutionare a reclamatiilor, inclusiv pe cale amiabila, pe care le vor transmite la CSA.
Potrivit normei, care a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 7 aprilie, asiguratorii si brokerii vor infiinta un registru in care vor inregistra toate sesizarile si reclamatiile primite.
In termen de 30 de la intrarea in vigoare a normei, societatile de asigurare si brokerii vor elabora un sistem online de primire a reclamatiilor si sesizarilor de la petenti si vor desemna un colectiv de analiza si solutionare a acestora, format din personal de specialitate calificat si cu experienta in domeniul asigurarilor.
"Din colectivul de analiza si solutionare a reclamatiilor vor face parte juristi si, dupa caz, ingineri auto pentru reclamatiile referitoare la asigurari auto, ingineri constructori pentru reclamatiile referitoare la asigurari de constructii/bunuri, alte persoane de specialitate calificate pe tipurile de asigurari la care se refera reclamatiile, actuari pentru reclamatiile referitoare la asigurari de viata", se mentioneaza in norma.
Componenta colectivului de analiza si solutionare a reclamatiilor va fi notificata CSA, precum si orice modificare a acestuia, in termen de 30 zile de la desemnarea sau modificarea acestuia.
Asiguratorii vor transmite pentru fiecare reclamatie primita de la CSA, in termen de 10 zile calendaristice de la primirea solicitarii, o nota de fundamentare intocmita de colectivul de analiza si solutionare a reclamatiilor, in care va fi justificata temeinic si cu respectarea legislatiei solutia adoptata, copia integrala a dosarului de dauna si conditiile de asigurare aplicabile in speta.
"Documentatia se va depune la registratura CSA sau se va transmite prin posta cu confirmare de primire si va fi semnata dupa caz, de conducerea executiva, de conducatorul activitatii de asigurari de viata si, respectiv, al activitatii de asigurari generale, in cazul asiguratorilor cu activitate compozita, sau de persoanele care ocupa functiile de conducere specifice domeniului asigurarilor, precum si de catre colectivul de analiza si solutionare a reclamatiei in speta", se precizeaza in actul normativ.
De asemenea, companiile de asigurare si brokerii vor transmite pentru fiecare reclamatie primita de la CSA, in termen de 10 zile calendaristice de la solicitare, o nota de fundamentare si toate informatiile, documentele si situatiile solicitate de institutie.
"Documentatia se va depune la registratura CSA sau se va transmite prin posta cu confirmare de primire si va fi semnata numai de persoanele semnificative", se mai arata in norma.
In situatia in care aspectele sesizate prin reclamatia depusa la CSA necesita o cercetare mai amanuntita, conducerea executiva a asiguratorilor si brokerilor va solicita institutiei prelungirea termenelor de solutionare cu cel mult sapte zile calendaristice.
Potrivit actului normativ, CSA poate dispune, in situatia in care solutia adoptata de asigurator nu protejeaza interesele asiguratilor/pagubitilor, reanalizarea reclamatiei in conformitate cu dispozitiile legale sau emite o decizie individuala, prin care instituie obligatii in sarcina asiguratorului privind rezolvarea petitiei.
Incalcarea dispozitiilor din norma va fi sanctionata de CSA in conformitate cu prevederile Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si reasigurare.
Astfel, autoritatea de supraveghere poate sanctiona asiguratorul/brokerul cu avertisment scris, amenda, iar in ultima instanta cu retragerea autorizatiei de functionare.
Pe piata asigurarilor activeaza peste 40 de companii de profil si aproape 500 de brokeri.
Anul trecut, conform datelor CSA, numarul reclamatiilor depuse la sediul institutiei a fost de circa 6.700, din care mai mult de jumatate au avut ca subiect polite auto RCA.
Piata asigurarilor generale si de viata a totalizat 8,8 miliarde de lei in 2009, in scadere cu 1,1%. .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
In primultrimestru din 2012 continua trendul descendent pe care au intratinvestitiilestrainedirecte in Romania. Astfel,
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul