Printre cei cotaţi cu şanse la Nobelul pentru economie îi regăsim pe cei ai căror preocupări vizează economiile bahavioriste, dar şi politicile monetare, într-un an în care capitalismul însuşi este pus la îndoială, pe fondul crizei economice fără precedent, potrivit Reuters. Potrivit predicţiilor, primii posibili laureaţi în economie sunt Ernst Fehr, profesor şi director al Institutului de Cercetări Empirice în Economie la Universitatea din Zurich şi Matthew J.
Rabin, de la departamentul de economie de la Universitatea din Berkeley, pentru contribuţiile lor în domeniul economiei behavioriste, incluzând aici probleme ca preferinţe de consum, cooperare şi echitate. Fehr, unul dintre cei mai cunoscuţi economişti, este constant preocupat de teme ca echitatea şi reciprocitatea socială, dar este cunoscut şi pentru contribuţiile la neuroeconomie, care dezvoltă domeniile finanţelor behavioriste şi al economiilor experimentale.
William D. Nordhaus, de la Universitatea Yale şi Martin L. Weitzman, de la Harvard University sunt cotaţi cu şanse la Nobelul pentru economie, pentru cercetările făcute în economiile ambientale, abordând în special schimbările climatice. Tradiţionala analiză cost-beneficiu aplicată de aceştia vizează reducerea încălzirii globale versus beneficiile încetinirii schimbărilor climatice.
John B. Taylor, precum şi Jordi Gali, director al Centrului pentru Cercetarea Economiilor Internaţionale de la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, alături de Mark L. Gertler de la Universitatea din New York sunt cotaţi de Thomas Reuters pentru cercetările asupra politicilor monetare. Jordi Gali este unul dintre reprezentanţii macroeconomiei care se inspiră din teoria lui Keynes, unul dintre promotorii regulilor în politica monetară.
Metodologia utilizată de Thomson Reuters în predicţiile pentru Nobel constă în corelarea unei statistici privind referirile din literatura de specialitate la teoriile cercetătorilor cu importanţa descoperirilor făcute de fiecare om de ştiinţă.
În 2008, laureatul Nobel pentru economie a fost Paul Krugman, de la Universitatea Princeton, acesta fiind recompensat pentru "modelele de comerţ şi localizarea activităţii economice". Krugman a pus la punct o nouă teorie a comerţului internaţional,ce integrează analizele disparate referitoare la schimburile comerciale şi geografia economică.
Între prima sa ediţie, în 1969, şi 2007, 40 cetăţeni americani au luat premiul Nobel pentru economie, dintr-un total de 58 laureaţi, adică 69%.
Decernat din 1969 şi finanţat de Banca Centrală suedeză, el are tot un cec de zece milioane de coroane (970.000 de euro), ca celelalte..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Succesulinregistrat de Facebook pe bursa Nasdaq din New York, unde s-au vandut cu 38 de dolaripe
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul