Nu mai puţin de 2,6 milioane de români, apţi de muncă, nu se regăsesc în nici o statistică a statului.În România, rata şomajului a ajuns la finalul lunii noiembrie la 7,5% din populaţia activă, ceea ce înseamnă că procentajul populaţiei active care munceşte este de 92,5%.
Luând în calcul însă un număr de 9,1 milioane de persoane pe segmentul populaţiei active (potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă), 0,68 milioane de şomeri şi 5,8 milioane de angajaţi, rezultă că există 2,62 milioane de români care nu se regăsesc nicăieri, nici în rândul şomerilor şi nici în cel al angajaţilor. Sunt incluşi aici cei care lucrează la negru, populaţia activă în agricultură, precum şi cei plecaţi din ţară. Aceştia reprezintă 28,79% din populaţia activă.
Statisticile oficiale sunt obişnuite cu erorile care fac ca cifrele să arate mai bine. La nivelul lunii iunie, de exemplu, era o diferenţă de 0,4% între rata şomajului raportată de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), respectiv 6%, şi cea dată de Eurostat, biroul european de statistică ce lua în calcul o rată de 6,4%. Diferenţa provine din definiţiile cu care lucrează cele două instituţii.
Conform cerinţelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), un şomer este acea persoană care caută în mod „activ“ de muncă. Sunt incluse aici nu neapărat persoanele înscrise la oficiile de şomaj, ci şi cele care ,,au contactat un oficiu al forţelor de muncă, o agenţie de plasare, un angajator, au întrebat cunoştinţele despre aceasta, au publicat sau au studiat cereri de angajare“.
Deci, dacă am lua de bună metodologia Biroului Internaţional a Muncii am putea spune că, teoretic, rata şomajului în România ar depăşi 36% (asta dacă luăm în calcul atât şomerii declaraţi, cât şi cele 2,62 milioane de persoane care nu apar în statistici). Definiţia BIM este folosită de Eurostat la calculul ratei şomajului. În cazul ANOFM, pentru a putea fi considerat şomer, solicitantul de muncă trebuie obligatoriu să fie înscris la oficiile forţelor de muncă, fapt care face ca rata şomajului cu care se mândreau până mai de curând guvernanţii să fie inferioară celei reale.
Cotidianul.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Larry Page, CEO-ul Google a oferit un interviu la PBS in cadrulemisiunii Charlie Rose. Discutiaesteuna
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Intr-un mediu de afaceri concurential vocile brandurilor razbat din ce in ce mai greu in zgomotul marketingului de fundal. Managerii din plan local si international sunt in permanenta cautare de solutii pertinente de diferentiere din zona
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul