Harta preturilor la apartamentele vechi si noi in 2009 - Analize



  • Harta preturilor la apartamentele vechi si noi in 2009
  • Harta preturilor la apartamentele vechi si noi in 2009

  • Data: 07-01-2010
  • Promotie: S-au ieftinit TABLETELE - click aici pentru mai multe detalii!

    Dupa un prim semestru caracterizat printr-o scadere semnificativa constanta, evidenta la nivelul intregii tari, a urmat o perioada oscilanta ce reflecta situatia incerta a sectorului rezidential. In orase precum Cluj-Napoca, Timisoara sau Constanta, locuintele noi sunt scoase la vanzare sub pretul apartamentelor vechi, arata un studiu realizat de site-ul imobiliare.ro.


    In 2009, preturile de vanzare ale apartamentelor publicate de agentiile imobiliare si particulari au scazut la nivel national.

    Astfel, pentru ultima luna a anului, Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.228 euro/mp, fata de 1.245 euro/mp in iunie, respectiv 1.477 euro/mp in ianuarie, ceea ce reprezinta o scadere de aproape -17% la 12 luni.

    Daca primele sase luni au fost caracterizate de o scadere semnificativa, semestrul al doilea a avut o evolutie mai putin spectaculoasa. Totusi, fata de martie 2008, punct de referinta in ceea ce priveste nivelul maxim al preturilor la apartamente, preturile actuale sunt cu peste 40% mai mici.

    Desi segmentul rezidential a fost blocat, in ceea ce priveste tranzactiile, pe tot parcursul anului, in semestrul doi, proprietarii si agentiile imobiliare au tinut pretul ridicat sub efectul Programului Prima Casa.

    “Per ansamblu, evolutia confirma previziunile de scadere de la inceputul anului, insa lasa loc pentru interpretari asupra a ceea ce va urma in 2010. Totusi, scenariul cel mai probabil este ca preturile la apartamente vor fi mai mici in 2010 decat in 2009”, sustine Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.



    Bucuresti
    Chiar daca a respectat, in linii mari, tendintele inregistrate la nivel national, in Bucuresti, evolutia preturilor apartamentelor a fost mai accentuata. Astfel, in luna decembrie, Indicele imobiliare.ro pentru apartamentele scoase la vanzare in Capitala indica un pret mediu de 1.315 euro/mp, fata de 1.694 euro/mp in ianuarie, respectiv 1.324 euro/mp in iunie. Se inregistreaza astfel o scadere de -22.4% la 12 luni, mult mai accentuata in prima parte a anului.

    Comparand insa valoarea indicelui pentru luna decembrie cu valoarea medie inregistrata in martie 2008, scaderea este de aproape -42%. Exista insa diferente semnificative de la o categorie imobiliara la alta, apartamentele noi evoluand diferit fata de cele vechi, in special in a doua jumatate a anului.

    Pretul apartamentelor din ansamblurile rezidentiale noi din Bucuresti a ajuns la finalul anului la valoarea de 1.461 euro/mp si a inregistrat, per ansamblu, o scadere masiva de -29% in intervalul ianuarie - decembrie 2009, respectiv de -21,8% pentru primele sase luni ale anului. Cele mai afectate au fost apartamentele cu doua si trei camere a caror rata anuala de scadere este peste medie (-29,6%, respectiv -29,3%).

    Cel mai putin au avut de suferit apartamentele mari, cu patru si mai multe camere, mai putin numeroase, dar care tintesc un anumit segment de top al clientilor de imobiliare. La polul opus se afla apartamentele noi cu o camera, al caror pret mediu pe metru patrat de suprafata utila se situeaza sub cel al garsonierelor din blocurile vechi.



    *preturi exprimate in mii de euro/mp




    Brasov
    In Brasov, o piata in care agentiile imobiliare au reusit, in 2009, sa tranzactioneze mai mult decat in alte orase mari din tara, preturile apartamentelor au inregistrat variatii semnificative pe parcursul anului, pretul mediu scazand cu -21.9%, de la 1.216 euro/mp, valoare inregistrata in luna ianuarie, pana la 950 euro/mp, valoare inregistrata la sfarsitul anului.

    Fata de luna mai 2008, perioada de varf pentru piata imobiliara brasoveana, scaderea este de -35.6%, potrivit imobiliare.ro

    Dezvoltatorii brasoveni au fost mai reactivi decat proprietarii la efectele crizei, apartamentele noi inregistrand pe parcursul anului o scadere de -26,6%, in timp ce pretul mediu pe metru patrat in cazul apartamentelor vechi a scazut cu -21.2%.

    De remarcat faptul ca in Brasov, preturile celor doua categorii imobiliare s-au intersectat in lunile mai si iunie, iar valorile lor au ramas apropiate pana la finalul anului (948 euro/mp pentru apartamentele vechi, respectiv 977 euro/mp pentru apartamentele noi). In conditii foarte apropiate de pret, brasovenii interesati sa-si cumpere o locuinta au de ales intre avantajele legate de confort si rezistenta pe care le implica o constructie noua, respectiv o pozitie mai buna si accesul mai facil care avantajeaza de multe ori apartamentele vechi.



    Cluj
    Cluj-Napoca, unul dintre cele mai dinamice orase din tara, din punct de vedere al pietei imobiliare, prezinta, la randul sau, o evolutie interesanta a preturilor la apartamente, pe parcursul anului 2009, diferita fata de celelalte orase: dupa o scadere considerabila de aproape 8% in primul trimestru, pentru luna aprilie Indicele imobiliare.ro indicand o valoare de 986 euro/mp, evolutia pretului mediu cerut al apartamentelor a cunoscut atat perioade de scadere cat mai ales de crestere, astfel incat, la sfarsitul anului, pretul mediu la apartamente era de 1.046 euro/mp, valoare apropiata de cea inregistrata la inceputul anului (1.065 euro/mp).

    Totusi, raportata la perioada de varf a preturilor la apartamentele din Cluj-Napoca (mai 2008), valoarea actuala este cu -31.4% mai scazuta. Numeroasele proiecte imobiliare din Cluj-Napoca si oferta mare de apartamente noi au determinat ca pretul mediu cerut pentru apartamentele noi sa fie, pe tot parcursul anului, sub cel al apartamentelor vechi, iar la finalul lui 2009, diferenta fiind de aproape 10% (982 euro/mp fata de 1.076 euro/mp).



    Constanta
    Apartamentele din Constanta, mult timp considerat orasul cu cele mai sigure investitii imobiliare, datorita pozitiei sale geografice, au cunoscut o evolutie descendenta pe tot parcursul anului 2009. Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru luna decembrie, indica un pret mediu de 1.054 euro pe metrul patrat de suprafata utila, cu -23.9% sub cel inregistrat la inceputul anului si -33.7% fata de iunie 2008, luna de varf pentru preturile la apartamentele din Constanta.

    Desi procentul cu care a scazut pretul apartamentelor noi, -19.3%, este mai mic decat cel inregistrat de apartamentele vechi, -24,1%, in ultimul trimestru al anului, apartamentele noi au fost mai ieftine decat cele vechi (1.012 euro/mp, fata de 1.060 euro/mp, valori valabile la sfarsitul anului).

    Apartamentele din blocurile vechi din Constanta au avut o evolutie interesanta pe parcursul anului, astfel incat valorile inregistrate la finalul anului pentru fiecare tip de apartament in parte sunt foarte apropiate, situandu-se intre 1.023 euro/mp (apartamentele cu patru si mai multe camere) si 1.081 euro/mp (apartamentele cu trei camere).

    Totusi, au fost inregistrate variatii diferite pentru fiecare din cele patru categorii. Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu o camera (-28.2%), iar cel mai putin, cele cu trei camere, care au devenit, totodata cele mai scumpe (-20.7%). In Constanta, apartamentele cu patru si mai multe camere prezinta cel mai mic pret mediu pe metrul patrat, 1.023 euro.



    Iasi
    In Iasi, piata imobiliara a fost greu incercata de criza pe tot parcursul anului, capitala Moldovei devenind astfel cel mai ieftin dintre marile orase din tara, cu un pret mediu pe metru patrat de suprafata utila de 927 euro, cu -17,7% mai putin decat valoarea inregistrata la inceputul anului, respectiv -31.8% fata de luna iunie 2008, cand a fost atinsa valoarea maxima, conform Indicelui imobiliare.ro.

    Daca in primele doua luni, apartamentele vechi erau mai scumpe decat cele noi, situatia s-a modificat incepand cu luna martie, iar diferenta dintre pretul mediu al apartamentelor noi si cel al apartamentelor vechi s-a accentuat in a doua parte a anului: 999 euro/mp (in cazul apartamentelor noi) fata de 893 euro/mp (pentru apartamentele vechi).

    De altfel, in cazul apartamentelor noi, perioadele de crestere si cele de scadere au alternat pe tot parcursul anului, in timp ce apartamentele vechi au fost constant pe o panta descendenta.

    Iasiul este singurul mare oras din tara unde pretul mediu al apartamentelor vechi a coborat la finalul anului sub 900 euro (893 euro/mp).






    .
  •  
  • Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
  •  

  • » Asigurare Auto Online - Comanda acum si ai 10% REDUCERE!
  • Alte stiri:

    Larry Page, seful Google vorbeste despre problemele cu Facebook

    HP se pregateste sa concedieze 25.000 de angajati

    Apple, cel mai valoros brand global in 2012

    Rio Bucovina continua evolutia ascendenta din ultimii ani si anunta o cifra de afaceri in 2011 de 107 milioane lei

    Managerii romani cred in beneficiile social media

    Garda de Mediu amendeaza OMV Petrom pentru poluare

    Frenezia Samsung Galaxy S III continua. Utilizatorii sunt din ce in ce mai nerabdatori

    Succesul actiunilor Facebook pare sa piarda din avant

    Opel inchide uzina de la Bochum, Germania

    Ce inseamna suprataxarea petrolistilor pentru mediul de business romanesc

    Yahoo reuseste sa supravietuiasca, un timp cel putin

    China aproba achizitia Motorola de catre Google

    Samsung Galaxy S III, are deja 9 milioane de comenzi

    Ce a insemnat tranzactionarea actiunilor Facebook pe Nasdaq

    Cum arata noua masina ecologica de 1 milion de dolari