Senatul a eliminat din textul Ordonanţei de Urgenţă 92/2009 privind amânarea la plată a datoriile către buget articolul care limita această facilitate doar la firmele care nu înregistrau obligaţii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008, lăsând drept condiţii de accesare a acestei facilităţi doar depunerea tuturor declaraţiilor fiscale şi cazierul fiscal curat. De asemenea, firma solicitantă trebuie să nu fie în insolvenţă.
Ordonanţa a fost introdusă ca măsură anticriză, iar ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a spus, la momentul aprobării ei de către guvern, că urmăreşte să ajute firmele bun-platnice.
“Dacă n-au înregistrat datorii la buget până la 30 septembrie 2008 şi apoi da, înseamnă că le-au făcut din cauza crizei, şi acestea sunt firmele pe care vrem să le ajutăm”, a argumentat Gheorghe Pogea decizia la acel moment.
Mai precis, în acest moment senatorii au abrogat litera a) de la articolul 2 al Ordonanţei, lăsând drept condiţii de accesare a acestei facilităţi doar depunerea tuturor declaraţiilor fiscale şi cazierul fiscal curat. De asemenea, firma solicitantă trebuie să nu fie în insolvenţă.
Pe de altă parte, Senatul a extins perioada în care o firmă îşi poate amâna plata datoriilor de la şase luni la un an.Totodată data-limită a accesării facilităţii a fost fixată la 30 iunie 2010.
Senatorii au lăsat, totuşi, în text prevederea conform căreia amânarea la plată nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă, ceea ce face din 20 decembrie 2010 data-limită până la care această facilitate poate funcţiona. Deci, cei care ar prinde ultimul tren, la 30 iunie, ar putea beneficia de numai şase luni de amânare.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei a ajuns deja în lucru la comisiile Camerei Deputaţilor. Foarte important este faptul că proiectul trece prin camerele Parlamentului în regim de urgenţă. Ceea ce înseamnă că în cel mai scurt timp, în cazul în care forma adoptată de Senat este aprobată şi de deputaţi, toate firmele care şi-au depus toate declaraţiile fiscale, nu au înscrise fapte în cazierul fiscal sau nu sunt în insolvenţă, pot merge la Finanţe să ceară amânarea plăţii datoriilor.
Până în prezent, din numai 211 firme care au depus cereri pentru amânarea plăţii datoriilor la stat, 130 au reuşit să şi obţină acest lucru, pentru că au îndeplinit toate criteriile dure din Ordonanţă.
Money.ro.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Larry Page, CEO-ul Google a oferit un interviu la PBS in cadrulemisiunii Charlie Rose. Discutiaesteuna
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Intr-un mediu de afaceri concurential vocile brandurilor razbat din ce in ce mai greu in zgomotul marketingului de fundal. Managerii din plan local si international sunt in permanenta cautare de solutii pertinente de diferentiere din zona
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul