„Putem considera sfârsitul anului 2009 ca fiind momentul când cea mai violenta criza a creditului din ultimii 60 de ani a luat sfârsit“, sustine, in articolul din ultimul numar al revistei e-Finance, Cristian Ionescu, Country Manager al Coface România, Bulgaria si Slovacia.
Chiar daca explozia unor fenomene de tip „bubble” ar putea genera noi socuri negative pentru companii (scenariul „W”), Coface inclina catre un scenariu de recuperare „sub forma de L” si, deci, fara o recidiva la nivelul activitatii economice.
Pentru 2010, Coface prevede o crestere mondiala de 2,7%, compusa din 1,4% pentru tarile industrializate si 5,3% pentru tarile emergente si amelioreaza perspectiva ratingurilor pentru majoritatea tarilor industrializate.
Printre exceptii se numara Marea Britanie, Italia si tarile „PIGS” (Portugalia, Irlanda, Grecia si Spania), care se mentin la ratingul A3, unele aflându-se inca sub supraveghere negativa. Daca pentruEuropa de Vest, aflata in convalescenta, se estimeaza o crestere lenta in 2010, Europa Centrala si de Est va fi in continuare puternic afectata de recesiune, iar România va avea inca un an de stress, dar cu perspective pozitive.
Articolul insista asupra aspectelor pozitive pe care se va putea baza in continuare o evolutie pozitiva a economiei României, in conditiile in care apetitul investitorilor se va mentine la un nivel scazut, precum si asupra punctelor slabe acumulate in perioada de crestere, care continua sa puna sub semnul intrebarii sustenabilitatea economica a României si care vor face greoaie reluarea cresterii economice.
Sursa.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Scadereabrusca, 18% in doar 2 zile, a actiunilor Facebook tranzactionate la bursa ii cam nelinistetepeinvestitorii
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Intr-un mediu de afaceri concurential vocile brandurilor razbat din ce in ce mai greu in zgomotul marketingului de fundal. Managerii din plan local si international sunt in permanenta cautare de solutii pertinente de diferentiere din zona
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul