Doar grecii s-au descurcat mai prost decât românii la încasarea banilor europeni nerambursabili. România ocupă penultimul loc în UE în topul ţărilor care au reuşit să atragă fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare aferente perioadei 2007-2013, respectiv 14,1% din alocarea totală de 19,6 miliarde euro.
Ultimul loc este ocupat de Grecia, potrivit Comisiei Europene.
Economiile cu probleme precum Grecia şi România au absorbit cele mai puţine fonduri structurale pentru aceste domenii prioritare, printre dificultăţile pe care le-au întâmpinat în acest demers numărându-se imposibilitatea acestor ţări de a asigura cofinanţarea pentru aceste proiecte majore, arată un raport preliminar al CE, citat de EU observer.
În primii trei ani ai perioadei, Grecia a atras numai 11,9% din alocarea totală de 20,4 miliarde euro, care este valabilă până în 2013. Pentru Grecia, care a fost în ultimele luni în centrul dezbaterilor din UE, ca urmare a unui deficit bugetar foarte mare, ce ameninţă stabilitatea zonei euro, liderii europeni au aprobat un mecanism de sprijin axat pe împrumuturi bilaterale de la ţările din zona euro şi de la Fondul Monetar Internaţional.
România, care ţinteşte să devină membră a zonei euro în 2015, a primit şi ea un împrumut de aproape 20 de miliarde euro de la FMI şi Comisia Europeană, pentru a face faţă problemelor generate de criza economică globală.
Alte ţări din estul Europei care nu au reuşit încă în primii trei ani ai perioadei 2007-2013 să atragă sume importante din fondurile nerambursabile sunt Polonia, cu numai 19,5% din alocarea de 67,2 miliarde euro, Bulgaria şi Slovacia.
Până în prezent, cel mai bine la capitolul atragerii de fonduri pentru proiecte de infrastructură, energie şi de creare şi ocupare a locurilor de muncă stă Belgia, cu o pondere de 61,1% din totalul alocării, deşi suma este mult mai mică, de numai 2,2 miliarde euro pentru cei şapte ani. Olanda, Estonia şi Irlanda au reuşit să absoarbă peste jumătate din fondurile alocate.
Finanţările nerambursabile de la UE vizează ajutarea regiunilor mai sărace să-şi îmbunătăţească infrastructura deficitară şi să crească accesul la internet, precum şi să stimuleze ocuparea. Banii europeni au totuşi un preţ. Una dintre măsurile solicitate atât de CE, cât şi de FMI se referă la reducerea cheltuielilor publice şi redimensionarea administraţiei, fapt care se traduce printr-o capacitate administrativă mai scăzută de a selecta proiecte şi mai puţini bani pentru cofinanţările cerute statelor membre.
"Politica regională nu înseamnă caritate, încercăm să promovăm investiţiile în structurile locale şi regionale. Este nevoie de întărirea responsabilităţii instituţionale pentru cofinanţare", a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Potrivit unei declaraţii a lui Emil Boc, guvernul are ca prioritate atragerea a 4,3 miliarde euro din fondurile europene. Potrivit unui document obţinut de NewsIn la începutul lunii februarie, Guvernul estima că România va atrage 1,05 miliarde euro până în noiembrie 2010 ca plăţi pentru proiecte derulate cu bani europeni în domeniile transporturi, mediu, competitivitate economică, dezvoltare regională, asistenţă tehnică, resurse umane şi îmbunătăţirea capacităţii administrative.
Miercuri, Comisia Europeană a suspendat plăţile către Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) până în luna aprilie, în urma unui control făcut la sfârşitul anului trecut. În februarie, experţii CE au trimis un set de recomandări, urmând să revină în aprilie pentru a evalua impactul acestora..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Scadereabrusca, 18% in doar 2 zile, a actiunilor Facebook tranzactionate la bursa ii cam nelinistetepeinvestitorii
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Intr-un mediu de afaceri concurential vocile brandurilor razbat din ce in ce mai greu in zgomotul marketingului de fundal. Managerii din plan local si international sunt in permanenta cautare de solutii pertinente de diferentiere din zona
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul