Pieţele internaţionale de capital au resimţit din plin şocul falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers, bursele europene şi asiatice afişând deprecieri masive, pe fondul eforturilor mai multor bănci centrale de a menţine încrederea investitorilor, prin injecţii masive de capital. Pieţele europene de capital au deschis în scădere şedinţa de marţi, urmând evoluţiei negative de pe bursele asiatice, iar investitorii urmăresc cu atenţie turbulenţele de pe Wall Street, potrivit ediţiei electronice a International Herald Tribune (IHT).
După falimentul de duminică al Lehman Brothers, a patra bancă de investiţii din lume şi vânzarea Merrill Lynch, a treia bancă mondială de investiţii, investitorii au asistat la coborârea ratingului celui mai mare grup de asigurări, AIG, mişcare ce ameninţă eforturile de a strânge lichiditate pentru a menţine compania pe linia de plutire.
Astfel, indicele Dow Jones Euro Stoxx 50, reprezentativ pentru zona euro, a scăzut cu 1,6%, la 3.100,53 puncte, în prima parte a şedinţei bursiere. Indicele principal al bursei pariziene, CAC 40, a pierdut 1,3%.
Indicele Dax al celor 30 de acţiuni-vedetă ale pieţei germane de la Frankfurt şi Footsie-100 al bursei londoneze au coborât, amândoi, cu câte 1,5%.
Pe piaţa romanească de capital, indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) îşi continuau evoluţia negativă la jumătatea şedinţei de marţi, iar piaţa pierdea pe ansamblu 4,35%.
Prăbuşirea marilor bănci de investiţii ale lumii stârneşte avalanşe pe bursa asiatică
Pieţele asiatice de capital au căzut marţi, după falimentul Lehman Brothers şi preluarea Merrill Lynch de către Bank of America, mişcări ce au stârnit temeri că o criză financiară globală este iminentă.
La Tokyo, cea mai mare piaţă asiatică, indicele principal Nikkei 225 a coborât cu 605,04 puncte, la 11.609,72 puncte, ceea ce marchează un declin cu aproape 5% până la un nivel minim al ultimilor trei ani. Indicele Topix al pieţei japoneze a scăzut cu 5,1% şi a închis şedinţa la 1.117,57 puncte.
Indicele Kospi al bursei sud-coreene a coborât cu 6,1%, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a coborât cu 4,5%.
Atât piaţa japoneză, cât şi cea din Hong Kong - cele mai mari burse din Asia - au fost închise luni când s-a răspândit pentru prima dată vestea că turbulenţele financiare de pe Wall Street au modificat dramatic peisajul financiar mondial.
"Azi a fost o baie de sânge", afirmă şeful departamentului de cercetare de la banca de investiţii Core Pacific-Yamaichi, Alex Tang, care a observat că volumul de tranzacţionare a fost la un nivel maxim al ultimelor luni. "A fost o vânzare creată de panică. Oamenii renunţă la acţiuni şi vor doar să îşi lichideze poziţiile".
Indicele principal al bursei din Taiwan a coborât cu 4,9%, iar indicele Shanghai al pieţei chineze a scăzut cu 4,5%, până la un nivel minim al ultimilor doi ani. Bursele din India şi din Indonezia, însă, au reuşit să obţină câştiguri.
"Am crezut că după ce s-a prăbuşit în martie Bear Stearns nu va mai cădea nicio mare instituţie financiară americană", a spus analistul Commerzbank, Andreus Hurkamp. "Acum ştim că lucrurile stau altfel şi că trebuie să ne luăm garanţii împotriva riscurilor, care să reflecte realitatea", spune Hurkamp.
Băncile centrale încearcă să oprească declinul
Traderii încep să urmărească ce fac băncile centrale şi se întreabă cam cât ajutor va primi, de fapt, piaţa. După deciziile de relaxare a politicii monetare, ale băncilor centrale din China, Australia şi Noua Zeelandă, jucătorii de pe pieţe sunt atenţi la ce va face Federal Reserve, banca centrală americană, şi Banca Centrală Europeană (BCE), spune Hurkamp.
Jucătorii de pe piaţă au început deja să speculeze că Federal Reserve va coborî dobânda cheie la şedinţa de politică monetară de marţi.
Deocamdată, băncile centrale ale Australiei şi Japoniei au demarat, luni, acţiuni pentru calmarea investitorilor şi sporirea încrederii acestora în pieţele financiare pe care operează, în contextul în care banca de investiţii Lehman Brothers se îndreaptă către faliment, relata Reuters.
Banca Centrală Europeană (BCE) a efectuat o injecţie de capital în pieţele din zona euro, de 70 miliarde euro, în încercarea de a reduce tensiunile declanşate de criza bancară din Statele Unite, potrivit AFP.
BCE încearcă în acest mod să redea încrederea băncilor, care sunt încă în stare de şoc după ce banca americană de investiţii Lehman Brothers s-a declarat, luni, falimentară.
De asemenea, banca centrală a Marii Britanii, Bank of England, a injectat marţi în piaţa monetară 20 de miliarde lire sterline (25 miliarde euro), pentru a calma tensiunile provocate de criza financiară din Statele Unite.
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Un proiect substantial de investitii in Romania arputeaveni din parteauneicompanii din Coreea de
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat si de indoor-outdoor de mici si mari dimensiuni. Avantajul fata de multe dintre celelalte firme care activeaza pe piata este
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul