Bursa de Valori Bucureşti a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 2,06%, ajungând la nivelul de la finalul lui octombrie 2008, iar acţiunile Băncii Transilvania au fost vedetele şedinţei, cu cel mai mare rulaj şi cea mai bună performanţă, pe fondul speculaţiilor legate de o eventuală preluare. Schimburile realizate luni la Bursa de Valori Bucureşti au totalizat 26,76 milioane lei (6,36 milioane euro), dominate în mare parte de acţiunile Băncii Transilvania.
Transferul unui pachet cu titluri de stat a contribuit cu 5,28 milioane lei la rulajul total.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,02%, până la 3.854,89 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,06%, până la 2.287,89 puncte, nivel nemaiatins de la sfârşitul lui octombrie 2008.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a trecut pe roşu în a doua jumătate a şedinţei bursiere, afişând o pierdere de 0,65%, până la 17.710,73 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,29%, ajungând la 7.769,00 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,94%, până la 364,41 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 0,84%, până la 523,43 puncte.
"Pe ansamblu, Bursa a înregistrat aprecieri, dar ele au fost date de acţiunile "blue-chip", care intră în compoziţia indicelui BET. Practic, ele au dat culoarea indicilor bursieri, pentru că au fost şi acţiuni în piaţă care au înregistrat scăderi", spune Adrian Bărbulescu, trader la casa de brokeraj Prime Transaction.
Bursele europene evoluau nehotărât la ora încheierii şedinţei BVB, înregistrând variaţii uşoare ale indicilor. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,22%, până la 4.566,48 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,24%, până la 5.241,89 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,06%, până la 3.368,48 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) s-au scumpit puternic, cu 7,58% până la 1,42 lei, în contextul în care speculatorii au intrat puternic la cumpărare, pe fondul zvonurilor privind o posibilă preluare a companiei de către NBG. Astfel, tranzacţiile cu titluri TLV au generat prima lichiditate din piaţă, de 8,02 milioane lei.
Tot pe segmentul bancar, acţiunile BRD SocGen (BRD) au urcat cu 4,28%, până la 9,75 lei, pe tranzacţii de 2,54 milioane lei, în vreme ce titlurile Erste Bank (EBS) au câştigat 1,1%, la 91,70 lei, pe un rulaj de 685.500 lei.
"Până acum nu a confirmat nimeni zvonurile privind preluarea, deci momentan creşterile au loc pe fondul speculaţiilor", a adăugat Bărbulescu.
Potrivit unor relatări din presa elenă, apărute la finalul săptămânii trecute, National Bank of Greece ar fi interesată de preluarea Băncii Transilvania.
Pe segmentul SIF, schimburile cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) au totalizat 3,38 milioane lei, iar titlurile s-au menţinut la cotaţia de 0,905 lei, în timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 0,64%, până la 0,78 lei, pe fondul unor tranzacţii de 1,48 milioane lei.
Acţiunile Petrom (SNP) au câştigat 1,19%, până la 0,255 lei, pe suportul unui rulaj de 660.900 lei, iar titlurile Alro Slatina (ALR) au stagnat la 1,60 lei, pe o lichiditate de 161.130 lei..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Un proiect substantial de investitii in Romania arputeaveni din parteauneicompanii din Coreea de
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat si de indoor-outdoor de mici si mari dimensiuni. Avantajul fata de multe dintre celelalte firme care activeaza pe piata este
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul