FMI se întoarce luni în România. Până pe 4 august, reprezentanţii Fondului vor evalua situaţia economică actuală a ţării şi vor decide apoi dacă mai acordă o nouă tranşă din împrumut. Misiunea Fondului Monetar Internaţional începe ...
Apple a cumparat site-ul de muzica Lala.com, achizitie ce ar putea anunta adaugarea in iTunes a unor melodii care pot fi ascultate online, dar si un sistem nou de plata. Apple a confirmat tranzactia, dar nu ...
Creşterea puternică a datoriei publice pune în pericol sustenatilibatea procesului de relansare economică din următorii câţiva ani, în ţările care au această problemă, avertizează noul economist şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Pier ...
Indicele trimestrial al costului orar cu forţa de muncă, ajustat după numărul de zile lucrătoare, a crescut în trimestrul III din 2009 cu 0,32% faţă de trimestrul anterior, iar avansul anual s-a menţinut ridicat, la 8,01%, ...
Câştigul salarial mediu net a crescut în octombrie cu 1,2% (16 lei) faţă de septembrie până la 1.375 lei (321 euro), ca urmare a acordării de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, precum şi ...
Comcast, cel mai mare furnizor de televiziune prin cablu din Statele Unite ale Americii, a ajuns la un acord prentru preluarea a 51% din acţiunile grupului NBC Universal, scrie Reuters.Acordul a fost semnat joi între Comcast ...
Dezvoltatorii imobiliari incearca sa dezghete piata imobiliara cu oferte greu de refuzat. Discount-uri de pana la 25.000 de euro, apartamente mobilate si locuri de parcare gratuite sunt doar cateva dintre "carligele" cu care acestia incearca sa-si ...
Analistii straini au o parere mai buna despre leul romanesc si il vad mai "ieftin" in comparatie cu monedele de pe pietele vecine si sustin ca in perioada urmatoare acesta ar putea ajunge la 4,1 lei ...
Una din cinci firme de constructii a intrat in faliment sau insolventa in primele noua luni ale anului 2009, sectorul constructiilor comprimandu-se cu pana la 18 procente, a declarat presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii ...
Preţul unui apartament de două camere într-un bloc vechi variază la nivel naţional de la 959 euro/metru pătrat în Iaşi, cel mai ieftin oraş din România din acest punct de vedere, până la 1.303 euro/metru pătrat ...
O ofertă imobiliară sub piaţă poate aduce cu ea riscul ca locuinţa achiziţionată să nu fie livrată, spune Ion Cătuţoiu, general manager al companiei imobiliare Real Time. Potrivit acestuia, preţul minim pe metru pătrat al unei ...
Aproximativ toate companiile si-au redus cheltuielile in medie cu 30-40% in acest an, fata de anul precedent, pentru a face fata crizei economice, potrivit unui studiu realizat de R&M Audit, companie de consultanta fiscala si audit. ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,2171 lei/euro, în scădere cu peste trei bani (0,76%) faţă de cel de miercuri, marcând un nou nivel minim al ultimelor peste două ...
Numai o treime (33,6%) dintre absolvenţii care îşi căutaseră un loc de muncă la un an de la încheierea studiilor erau ocupaţi, cea mai mare pondere fiind în rândul absolvenţilor de studii superioare, potrivit unei anchete ...
Economia României s-a comprimat în trimestrul al treilea din acest an cu 7,1% faţă de acelaşi trimestru din 2008, fiind a cincea scădere a PIB din Uniunea Europeană, în timp ce Polonia este singura ţară UE ...
“Următorul Dubai” ar putea fi Grecia sau România, pentru că ambele state sunt vulnerabile în ceea ce priveşte plăţile datoriilor, scrie revista Fortune. “Grecia are un deficit bugetar care ar putea depăşi 12% din PIB anul ...
Internetul a fost inclus de marii clienţi de publicitate din România în majoritatea campaniilor de comunicare derulate în acest an şi chiar a înlocuit canale media tradiţionale, dar atrage în continuare mai puţini bani decât presa ...
Veniturile incasate la bugetul de stat in noiembrie 2009 sunt mai mari fata de cele din noiembrie 2008, ceea ce arata ca faza critica a crizei economice a fost depasita, a declarat miercuri premierul in exercitiu ...
Banca Transilvania a inregistrat rezultate financiare satisfacatoare in prima jumatate a acestui an, intr-un mediu economic nefavorabil, marcat de turbulente, se
Presiunea asupra calitatii portofoliilor de credite si, implicit, asupra profitabilitatii bancilor a ramas mare, considera Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac