Preturile de consum au urcat cu 0,1-0,3% in martie, astfel ca rata anuala a coborat usor, la 4,1-4,3%, ajutata si de aprecierea leului, insa in aprilie va fi inregistrat un avans mai semnificativ ca urmare a cresterii preturilor la medicamente, potrivit analistilor economici. "Maximul inflatiei l-am vazut in ianuarie.
Vom mai avea o crestere in aprilie, dupa care trendul va fi unul lin descendent, doar daca nu vor mai avea loc modificari ale preturilor administrate", a declarat pentru Mediafax economistul-sef al BCR, Lucian Anghel.
In luna ianuarie, preturile de consum au crescut cu 1,7%, din cauza majorarii preturilor la tutun, tigari, combustibili si energie electrica, iar de la 1 aprilie pretul medicamentelor a urcat cu pana la 6%, fiind actualizat in functie de cursul valutar utilizat in bugetul pe 2010.
"Daca ne uitam la cauzele inflatiei, observam ca ele tin de structura economiei romanesti. Sunt cresteri de preturi care nu pot fi evitate, de exemplu la medicamente sau energie", a aratat economistul-sef al ING, Nicolaie Chidesciuc.
Economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, considera ca avansuri de peste un punct procentual precum in ianuarie vor mai avea loc in acest an doar in masura in care vor fi ajustari majore de preturi administrate.
"Riscurile cele mai mari ale inflatiei vin de la preturile administrate. Producatorii de gaze cer majorari ale preturilor de gaze de 17-18%, ceea ce este enorm, si ar putea avea un impact foarte mare", a spus Dumitru.
El anticipeaza o "cocoasa inflationista" in trimestrul al treilea, generata de cresteri ale preturilor administrate si de preturile la alimente, care vor fi afectate de un efect de baza negativ deoarece in perioada similara din 2009 preturile la alimente au stagnat, situatie greu repetabila in acest an.
Chidesciuc considera ca, istoric vorbind, producatorii intotdeauna au cerut cresteri de 15-20% a preturilor la gaze, dar au primit doar 5%, astfel ca este foarte posibil sa se intample la fel si de aceasta data.
Referitor la sansele ca BNR sa atinga tinta de inflatie stabilita pentru finele anului, de 3,5% plus/minus un punct procentual, analistii sunt de acord ca majorarea preturilor din prima luna a ingreunat misiunea BNR, dar nu toti cred ca banca centrala va rata tinta.
"Daca ne uitam in prima luna a anului inflatia a fost foarte mare. O mare parte din inflatia tintita pentru finele anului a avut loc in ianuarie. E o misiune extrem de dificila a banii centrale, dar inca realizabila. Daca preturile administrate vor creste foarte mult, povestea s-a incheiat", a spus Dumitru.
Economistul BCR vede si el inflatia in intervalul tintit de BNR, desi evolutia din primele doua luni ale anului ar putea indica un efort foarte mare. Pe de alta parte, Chidesciuc se asteapta ca inflatia anuala sa creasca incepand cu luna aprilie pana la 5% in trimestrul trei, nivel estimat si pentru finele anului.
In ceea ce priveste influenta pe care actualul nivel al inflatiei o are asupra dobanzii de politica monetara, analistii sunt de parere ca banca centrala ar mai putea reduce dobanda cheie pana la finele anului, dar nu foarte mult.
"Banca centrala, indiferent cat este inflatia, va incerca sa pastreze un ecart de 2-3 puncte procentuale intre dobanda si inflatie, pentru a fi prevazatoare si mentine o politica menita sa confirme aceasta tendinta a preturilor", a spus Anghel.
Potrivit economistului-sef al Unicredit, Rozalia Pal, continuarea procesului dezinflationist sustine relaxarea politicii monetare, astfel ca ea estimeaza o scadere de 25 de puncte de baza la urmatoarea sedinta a BNR, nivel care se asteapta sa fie mentinut pana la finele anului.
Nici Dumitru nu crede ca vor mai avea loc ajustari majore la nivelul dobanzii de politica monetara si anticipeaza un nivel minim al dobanzii de 5,75% la finele anului. "Atunci cand vorbim de rata dobanzii de politca monetara conteaza cel mai mult asteptarile, iar asteptarile BNR asupra inflatiei sunt ca aceasta va scadea pronuntat.
Daca ar fi sa ne ghidam dupa viziunea BNR, rata dobanzii de politica monetara ar putea scadea spre 4%", considera Chidesciuc. In prezent, rata dobanzii de politica monetara se afla la un nivel minim istoric, de 6,5%, dupa ce banca centrala a redus dobanda cheie cu cate 0,5 puncte procentuale in fiecare luna de la inceputul acestui an.
BNR tinteste in acest an o inflatie de 3,5%, cu un interval de variatie de plus/minus un punct procentual, si estimeaza ca rata anuala se va situa la 3,5%.
Inflatia reprezinta unul dintre criteriile fixate in acordul de finantare externa semnat de Romania, in valoare de 20 miliarde de euro, si coordonat de Fondul Monetar International.
Totodata, inflatia se numara printre criteriile de convergenta pe care Romania trebuie sa le indeplineasca pentru aderarea la zona euro. Institutul National de Statistica va anunta luni rata inflatiei pentru luna martie.
Sursa: Bloombiz .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Un proiect substantial de investitii in Romania arputeaveni din parteauneicompanii din Coreea de
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat si de indoor-outdoor de mici si mari dimensiuni. Avantajul fata de multe dintre celelalte firme care activeaza pe piata este
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul