Bucureştenii vor plăti în 2011 aceleaşi taxe şi impozite ca cele din 2010, după ce proiectul privind reîmpărţirea Capitalei pe zone de fiscalitate, care ar fi dus la o majorare a impozitelor în cazul imobilelor care treceau în zone superioare, nu a obţinut avizul CGMB. Consilierii generali s-au abţinut, luni, de la votarea proiectului privind redefinirea zonelor de fiscalitate din Capitală, astfel încât iniţiativa nu a putut trece de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti (CGMB).
Din cei 40 de consilieri generali prezenţi la şedinţa CGMB, niciunul nu a votat în favoarea sau împotriva acestei iniţiative, toţi abţinându-se de la vot. Consilierii generali au arătat că nu este un moment propice creşterii de impozite în Bucureşti.
Proiectul nu mai poate fi reintrodus în dezbaterea CGMB pentru că, potrivit HG 44/2004, modificarea pentru zonarea fiscală se poate face numai în cursul lunii mai, pentru anul fiscal următor.
Directorul Direcţiei Venituri din Primăria Capitalei, Lenuţa Boncotă, declara, joi, că impozitele şi taxele locale vor rămâne neschimbate anul viitor pentru bucureşteni, urmând a avea acelaşi nivel ca cel din 2010.
Ea preciza că reîncadrarea pe zone de fiscalitate noi va duce o creştere de aproximativ 6-7 procente, dar doar în cazul imobilelor ce vor trece din zonele inferioare în zone superioare A.
Primarul Sorin Oprescu declara, în urmă cu o lună, că municipalitatea urmăreşte reîncadrarea teritoriului administrativ al Bucureştiului pe zone de fiscalitate, arătând că este normal ca bucureştenii care locuiesc în centrul oraşului să plătească impozite mai mari.
"În toate capitalele europene se practică acest lucru. Pe măsură ce se dezvoltă, cartiere trec din zona B în A, din zona D în zona C. Este normal ca cei care locuiesc în centrul oraşului să plătească impozite mai mari", a spus atunci Sorin Oprescu.
Astfel, potrivit proiectului, zona A a fost prelungită de-a lungul malurilor râului Dâmboviţa, de la intersecţia Splaiului Independenţei cu Bulevardul Vasile Milea până la limita vestică de proprietate a construcţiei Sema Park.
Din zona A au fost scoase terenurile inundabile din jurul lacului Colentina, acestea fiind trecute într-o zonă inferioară de impozitare, şi au fost introduse alte suprafeţe de teren, cum ar fi limitele de nord ale lacurilor Fundeni şi Băneasa.
În zona B au fost introduse, ca urmare a reabilitării reţelei de infrastructură din Sectorul 4, terenurile situate între Şoseaua Giurgiului şi Bulevardul Constantin Brâncoveanu, Şoseaua Berceni, strada Caporal Gheorghe Marin. Şi în Sectorul 3 au fost încadrate în zona B terenurile situate pe Bulevardul 1 Decembrie, strada Feteşti, strada Râmnicu Vâlcea, precum şi Drumul Gura Siriului.
În zona C au fost trecute din Sectorul 2 teritoriul situat în partea de sud a Şoselei Andronache, strada Moroieni, din Sectorul 3 - zona industrială dintre strada Industriilor şi strada Badicului, iar din Sectorul 5 - zona de locuinţe Prelungirea Ferentari-aleea Livezilor.
Totodată, conform proiectului de hotărâre, în zona D au rămas toate terenurile aflate în teritoriile slab construite, fără dotări, cu accesibilitate redusă, precum şi zonele inundabile. Astfel, în Sectorul 5 a fost propusă introducerea în zona D a teritoriului cuprins între linia CF Industrial şi Splaiul Unirii, motivul acestei încadrării fiind existenţa restricţiilor de construire impuse de prezenţa liniilor de înaltă tensiune. În Sectorul 6 au fost incluse în zona D terenurile situate în zona inundabilă de la vest de Lacul Morii şi cele din zona CET Vest. .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Germenia, detinatoareaceleimaiimportanteeconomii din Europaincepesaresimta din ce in
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat si de indoor-outdoor de mici si mari dimensiuni. Avantajul fata de multe dintre celelalte firme care activeaza pe piata este
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul