Cazul udrea. elena udrea. cum poate o persoana fizica sa faca rost de bani de la brd? - Exclusiv



  • Cazul Udrea. Elena Udrea. Cum poate o persoana fizica sa faca rost de bani de la BRD?
  • Cazul Udrea. Elena Udrea. Cum poate o persoana fizica sa faca rost de bani de la BRD?

  • Data: 06-01-2010
  • Promotie: S-au ieftinit TABLETELE - click aici pentru mai multe detalii!

    "Cazul Udrea. Elena Udrea. Un ministru frumos. Tânăr. Pe 26 decembrie tocmai a împlinit 35 de ani. Un avocat de succes. Oare? Studiind declaraţia de avere a doamnei Elena Udrea, am avut ocazia să văd câştigurile Domniei sale, ca persoană fizică, în cel mai recent exerciţiu fiscal încheiat (2007).


    Veniturile Domniei sale sunt următoarele: 101.055 de lei - aproximativ 30.000 de euro la cursul mediu din 2007 şi încă 5.177 de lei, din activitatea didactică la Universitatea „Dimitrie Cantemir“. Adică încă vreo 1.500 de euro. În total, 31.500 de euro. Sunt mulţi avocaţi care câştigă mult mai mult. Din punctul de vedere al veniturilor din activitatea de avocatură, înregistrate pe persoană fizică, şi la nivelul tarifelor din anul 2007, eu cred că doamna Udrea a avut venituri mediocre. Undeva la vreo 2.600 de euro pe lună, cu tot cu profesoratul.

    Pentru România este un venit bun însă. Unul decent, care i-ar permite doamnei Udrea să obţină, ca persoană fizică, şi credit. Spre exemplu, dacă s-ar fi dus la bancă în anul 2007, pentru obţinerea unui credit bancar, scoţând cota de 30% din venit pentru cheltuieli de „subzistenţă“, doamna Udrea şi-ar fi permis să plătească la bancă, lunar, o rată de 1.820 de euro. În 24 de luni, ar fi putut achita 43.680 de euro. Adică, să spunem, echivalentul unui împrumut de 35.000 de euro, pe 24 de luni, cu tot cu dobândă. Ar fi, să spunem, creditul maxim pe care ar fi putut să îl contracteze doamna Udrea, cu veniturile din anul 2007, la o dobândă de 10%, cu scadenţă peste doi ani. Şi nu m-ar fi mirat să fi văzut un astfel de împrumut în declaraţia de avere a Domniei sale.

    Ce văd însă? O datorie la bancă - un credit pentru doi ani, în valoare de 3.287.000 de euro. Wow! Chiar pentru o Românie a miilor de milionari, este extrem de mult. Pentru că, chiar şi cu dobândă zero, doamna Udrea ar trebui să ramburseze, lunar, 136.000 de euro. Cu dobânzi, suma ar fi considerabil mai mare.

    De ce spun că venitul doamnei Udrea în anul 2007 a fost modest? Pentru că îmi aduc aminte de ştirea în care cabinetul de avocatură al doamnei Udrea ar fi prestat servicii de asistenţă şi reprezentare juridică pentru RA-APPS, între anii 2003-2004, pentru care a primit 2,35 miliarde de lei vechi (undeva la vreo 60.000 de euro). Dintr-un singur contract. În ianuarie 2008, doamna Udrea a anunţat că returnează onorariile către regia statului. Un gest pe care îl înţeleg prea puţin. Dacă ai prestat acele servicii, de ce ai returna banii? Până la urmă, este munca ta, în urma unui contract. Şi, în condiţiile în care ai o megadatorie în faţă, orice euro este preţios. Iar orice euro dat trebuie să îl înlocuieşti cu altul.
    Prin urmare, m-am mai uitat o dată la declaraţia de avere a doamnei Udrea. Poate am pierdut pe undeva vreun venit. Şi am privit dividendele, văzând că măcar o parte dintre acestea, dacă nu în totalitate, sunt pe numele soţului.

    Prin urmare, cele pe numele soţului nu ar trebui privite ca venituri ale doamnei Udrea. Cel puţin, nu de către bancă. Sigur, suma dividendelor este impresionantă - două milioane de lei, adică vreo 600.000 de euro. Dar, repet, din declaraţia de avere, înţeleg că o parte sunt ale soţului. Dacă însă declaraţia de avere este scrisă eronat, şi cele 600.000 de euro reprezintă dividendele cuvenite doamnei Udrea, ele ar fi ajuns pentru plata a cel mult patru rate la bancă în anul 2007. Patru din 12.

    Şi atunci, mă întreb, pe ce criterii a primit doamna Udrea creditul pe doi ani, în valoare de 3.287.000 de euro? Nu mă întreb întâmplător, pentru că ştiu exact cum este tratat un client obişnuit de către o bancă. Când se duce să ceară un credit, dintotdeauna, clientului i s-a cerut ca pe baza trecutului să poată dovedi că poate face faţă viitorului.

    Adică, certificarea veniturilor trecute, fiscalizate, să poată asigura perspectiva plăţilor viitoare. Şi, întrucât cred că doamna Udrea este un om normal, mi se pare logic ca banca să o trateze ca pe un om normal. Şi să îi facă un calcul: cât poate plăti rată lunară?

    Acest calcul l-am făcut şi eu puţin mai devreme. Şi, excluzând veniturile din dividende, mi-au ieşit 1.820 de euro. Prea departe de cei 150.000 cât ar trebui să fie rata lunară.

    O să îmi spuneţi că doamna Udrea este bogată şi că are cu ce garanta. Aşa este, am privit şi eu proprietăţile imobiliare ale Domniei sale. Doar că, vă ofer, la schimb, acelaşi răspuns pe care l-am primit şi eu de la bancă, şi anume: banca nu face afaceri imobiliare. Poţi veni şi cu tatăl garanţiilor, noi trebuie să ne asigurăm că din veniturile trecute şi prezente, poţi face faţă ratei lunare. Nu ne apucăm să valorificăm ipotecile, decât dacă nu avem încotro. Noi îţi dăm bani, şi prin urmare, cerem bani. Mai mulţi (incluzând dobânda).

    O să îmi spuneţi: poate există un depozit cash colateral. Unul atât de mare încât să imobilizezi peste trei milioane în anul 2007 (încă de oportunităţi) pentru a te împrumuta tot de atât şi să plăteşti peste 300.000 de euro doar dobândă la bancă, adică 25.000 de euro lunar? O fi posibil, dar nu cred că este probabil.

    O să îmi spuneţi că poate doamna Udrea a garantat cu veniturile soţului. Încă o dată, aceasta este o cogaranţie. Banca nu îţi acordă bani dacă nu dovedeşti că ai de unde plăti, pe lângă garanţiile solide.

    Sau, poate, doamna Udrea a completat greşit declaraţia de avere, şi creditul nu este luat de Domnia sa, ca persoană fizică. Şi atunci a trebuit să gireze cu alte venituri. Şi atunci, îmi cer eu scuze pentru această analiză, generată doar de o greşeală a doamnei Udrea. Dar nici asta nu cred. Şi încă o dată: în cazul unui singur titular de credit, banca nu ia în considerare alte venituri decât ale acelui titular de credit. Iar dacă creditul ar fi pentru domnul Cocoş (soţul doamnei Udrea), plătit din banii domnului Cocoş, de ce nu s-ar fi împrumutat chiar domnul Cocoş?

    Greşeală sau nu, doamna Udrea are în faţă un salariu de cel mult 2.000 de euro ca ministru al turismului şi o rată (cel puţin asta înţeleg eu din declaraţia de avere) de peste 136.000 de euro lunar. Cum va face? Cum de a acceptat Domnia sa doar 2.000 de euro când are o datorie pe care din aceste venituri nu o poate plăti? Cum? Mai ales că, dacă atunci când nu era ministru nu a avut nici o problemă în a face afaceri cu statul, acum, ar deveni o mare problemă.

    Probabil cazul doamnei Udrea este o excepţie. Nu mai cunosc alt ministru care să aibă, pe persoană fizică, o datorie atât de mare în faţă. Şi, prin urmare, o nevoie de bani atât de mare. O mare foame de bani, neastâmpărabilă din salariul de ministru."




    Material din Gazeta de Sud
    Autor: Radu Soviani
    Data: Luni, 29 decembrie 2008
    .
  •  
  • Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
  •  

  • » Asigurare Auto Online - Comanda acum si ai 10% REDUCERE!
  • Alte stiri:

    Economia Germaniei incepe sa resimta criza din zona euro

    Yahoo se lanseaza pe piata browserelor cu noul Axis

    Coreenii vor sa investeasca 150 milioane USD in Romania

    Oamenii de afaceri din Romania, neincrezatori in mediul economic

    Finantarea industriilor strategice ale prezentului si viitorului in Romania

    200.000 de persoane au urmarit competitia Siemens Race in mediul online

    Literele volumetrice premium si comenzile de outdoor cresc vanzarile Headprint.ro in 2012

    Actiunile Facebook in scadere. Compania lui Zuckerberg aluneca spre o criza

    Larry Page, seful Google vorbeste despre problemele cu Facebook

    HP se pregateste sa concedieze 25.000 de angajati

    Apple, cel mai valoros brand global in 2012

    Rio Bucovina continua evolutia ascendenta din ultimii ani si anunta o cifra de afaceri in 2011 de 107 milioane lei

    Managerii romani cred in beneficiile social media

    Garda de Mediu amendeaza OMV Petrom pentru poluare

    Frenezia Samsung Galaxy S III continua. Utilizatorii sunt din ce in ce mai nerabdatori