Reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Cluj au dat, in urma unor controale, amenzi de 40.000 de lei unor firme ce nu au respectat dispozitiile si prevederile privind munca suplimentara si repausul saptamanal, astfel ca angajatii lucreaza in conditii de stres si sunt suprasolicitati.
Directorul coordonator al ITM Cluj, Emilian Rosca, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca au fost verificate, la sfarsitul lunii martie, 56 de societati comerciale cu peste 3.000 de angajati, cu obiecte de activitate precum editarea produselor software, servicii in tehnologia informatiilor, intermedieri financiare, activitati de contabilitate si audit financiar, consultanta in domeniul fiscal.
"Au fost aplicate, in total, amenzi de 40.000 de lei, pentru munca la negru, nerespectarea dispozitiilor privind munca suplimentara, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptamanal, neinfiintarea registrului si/sau netransmiterea acestuia in forma electronica la ITM in termenele si forma prevazute de lege. De asemenea, s-a sanctionat nerespectarea termenelor pentru reactualizarea controlului medical periodic, pentru faptul ca nu exista o evaluare a riscurilor, lipsea controlul medical la angajare, fisele individuale de sanatate si securitate in munca erau incomplete, iar activitatea Comitetelor de Sanatate si Securitate in Munca era incompleta si ineficienta", a precizat Rosca.
Potrivit acestuia, controlul a vizat respectarea prevederilor legale privind munca suplimentara si "asigurarea unui mediu de munca sigur si sanatos in companiile nationale si multinationale de consultanta, IT , audit", activitati care au "un anumit specific legat de volumul de munca, de stresul si consumul nervos al angajatilor".
seful ITM Cluj a subliniat ca s-au verificat durata timpului de munca, munca suplimentara, munca de noapte, pauza de masa si repausul zilnic, concediul de odihna anual, repausul saptamanal, realizarea evaluarii riscurilor pentru sanatatea si securitatea in munca, asigurarea unei supravegheri medicale adecvate.
"Analiza rezultatelor activitatii de control desfasurate pe problematica de relatii de munca si securitate si sanatate in munca in domeniile amintite a evidentiat existenta unor neconformitati, unele dintre ele aduse la cunostinta si prin sesizarile adresate Inspectiei Muncii. Lipsa normarii acestor activitati poate conduce la incarcarea angajatilor cu un volum de munca mult peste posibilitatile psihice de recuperare, astfel ca acestia sunt expusi surmenajului si altor afectiuni medicale si, uneori, decesului", a mentionat Rosca.
El a adaugat ca s-a constatat ca, in activitatea de contabilitate, de exemplu, normarea muncii este "inexistenta" si se observa tendinta efectuarii muncii suplimentare mult peste limitele admise de dispozitiile Codului Muncii.
Emilian Rosca a mentionat ca, in urma controlului, se pot trage mai multe concluzii, printre care aceea ca unitatile verificate "au un numar mare de angajati care isi desfasoara activitatea in conditii de stres, angajatorii nu au asigurat verificarea periodica a starii de sanatate a lucratorilor, iar lipsa unei supravegheri de sanatate specifice acestor domenii de activitate prezinta riscul de a nu se putea descoperi si stopa la timp munca efectuata pana la epuizare si chiar la deces".
Totodata, s-a constatat ca o parte din firmele controlate "nu au instructiuni proprii de sanatate si securitate in munca, prejudiciind lucratorii, nu se asigura o protectie reala impotriva suprasolicitarii, angajatorii nu au realizat evaluarea riscurilor expunerii nervoase si fizice a lucratorilor la supraefortul activitatilor, programul de lucru normal de opt ore pe zi nu este respectat si se efectueaza numeroase ore suplimentare, care au ca si consecinta suprasolicitarea lucratorilor".
"Angajatorii nu respecta nici dispozitiile cu privire la acordarea repausului saptamanal", a spus directorul coordonator al ITM Cluj.
El a precizat ca actiunea de control a avut loc "ca urmare a cazului de la Compania Ipsos Interactive Services SRL Bucuresti", unde o angajata ar fi murit din cauza epuizarii si a suprasolicitarii la locul de munca.
"Constientizarea pericolelor din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca pentru angajati se face prin luarea masurilor de preventie necesare, incepand cu supravegherea sanatatii si finalizand cu intocmirea documentatiei care sta la baza respectarii normelor de protectie. A fost o campanie de preventie, pentru a nu se inregistra si la Cluj cazuri similare celui de la firma Ipsos Interactive Services SRL Bucuresti", a spus Rosca.
El a precizat ca la firmele controlate s-au dispus masuri pentru remedierea deficientelor constatate.
Ramona Ciciu, care lucra ca programator la firma mentionata, a murit la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), unde fusese internata, in 9 martie, in coma profunda, dupa ce i s-a facut rau la serviciu. in cazul femeii au fost deschise anchete de catre inspectorii de munca, de procurorii Parchetului Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti si de firma la care ea lucra..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul