Flamingo International (FLA) a solicitat instanţei, marţi, protecţie faţă de creditori, prin declanşarea procedurii de reorganizare judiciară, după ce ING Bank a respins cererea de reducere suplimentară a datoriei şi a început miercuri să execute silit stocurile unor magazine, a anunţat retailerul IT&C.Acţionarii Flamingo susţin eforturile conducerii companiei privind reorganizarea Flamingo şi vor participa la ofertă de vânzare de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani, convertibile în acţiuni, emisiune cu o valoare programată de 29 milioane lei, a declarat, miercuri, la o întâlnire cu presa, directorul general adjunct al Flamingo International, Adrian Olteanu.
"Dacă redimensionăm datoriile companiei, infuzia de capital prin emisiunea de obligaţiuni este suficientă pentru Flamingo", a spus Olteanu, care se aşteaptă ca reorganizarea retailerului prin declanşarea insolvenţei să dureze cel puţin şase luni.
La începutul lunii noiembrie, Flamingo a anunţat că a semnat un acord de principiu cu ING Bank România privind restructurarea datoriilor companiei, provenind dintr-o linie de finanţare de 17,5 milioane de euro, reprezentând primul pas din planul de restructurare financiară a retailerului.
Astfel, cele două companii au agreat "liniile directoare ale restructurării contractului" semnat în anul 2001, în baza căruia Flamingo beneficiază de o linie de finanţare de aproximativ 17,5 milioane de euro, urmând ca elementele de detaliu şi implementarea concretă a restructurării să fie agreate în perioada imediat următoare, se arata în comunicatul Flamingo International dat publicităţii la acea vreme.
Discuţiile dintre Flamingo şi ING au eşuat, iar banca a început să execute silit stocurile din magazine.
În afară de împrumutul ING Bank, Flamingo are datorii către UniCredit Ţiriac Bank România - 8,5 milioane de euro şi BRD Groupe Societe Generale - 6 milioane de euro.
Reprezentantul Flamingo a spus că acţionarii nu intenţionează să schimbe managementul companiei sau să delisteze acţiunile retailerului.
"Oamenii cheie ai Flamingo au rămas în companie, deci cred în acest business, iar structura acţionariatului este foarte eterogenă. Credem că putem asista la intrarea de noi acţionari în companiei, unul dintre aceştia fiind fondul de investiţii QVT, care s-a arătat interesată, precum şi alte fonduri de investiţii", a spus Olteanu.
El a adăugat că, de la începutul anului, numărul de angajaţi s-a înjumătăţit, de la 1.400 la 700, în timp ce numărul de magazine şi suprafaţa totală a acestora s-a diminuat de la 114 la 82, respectiv de la 55.000 la 45.000 metri pătraţi.
Acţiunile Flamingo International au fost oprite de la tranzacţionare pentru 40 de minute, astfel încât investitorii să fie informaţi cu privire la situaţia companiei, iar la reluarea transferurilor titlurile au căzut cu 14,9%, limita maximă admisă într-o şedinţă, investitorii introducând numeroase ordine de vânzare.
Ceerea privind declanşarea procedurii de insolvenţă a fost depusă marţi la Tribunalul Bucureşti pentru Flanco International, conform unui comunicat transmis de Flamingo Bursei de Valori Bucureşti, după ce a Flamingo International a primit, luni, notificarea de la ING Bank România privind începerea executării stocurilor de marfă din 10 magazine ale retailerului.
"Flamingo este în acest moment o companie restructurată operaţional, cu o structură de costuri optimizată, dar căreia îi lipsesc lichidităţile necesare depăşirii unei scăderi a pieţei de profil de 50%. Prin declanşarea reorganizării judiciare încercăm să dăm o şansă eforturilor întreprinse începând cu 2008 şi să readucem compania acolo unde ar trebui să fie", a declarat, într-un alt comunicat, directorul general adjunct al Flamingo International, Adrian Olteanu.
El a adăugat că, pe parcursul întregului an 2009, compania a derulat un amplu program de reorganizare, având ca scop revitalizarea activităţii şi depăşirea actualei situaţii, cea mai dificilă din istoria de 15 ani a Flamingo.
Olteanu a afirmat în comunicat că primul element al acestui program a fost implementat în prima partea a anului, costurile operaţionale ale companiei fiind diminuate semnificativ, aproape la jumătate faţă de 2008.
Un al doilea element important din acest proces l-a reprezentat diminuarea datoriilor către bănci şi furnizori, resursele financiare ale companiei fiind insuficiente pentru a putea acoperi nivelul actual de datorii.
Astfel, potrivit reprezentantului Flamingo, în ultimele trei luni compania a derulat "negocieri dure şi intense" cu băncile finanţatoare pentru restructurarea creditelor, în direcţia diminuării lor, convertirii în alte instrumente financiare decât cele standard sau chiar obţinerii de bani suplimentari.
"În ciuda eforturilor intense, negocierile cu ING au eşuat, solicitarea Flamingo de reducere suplimentară a datoriei fiind refuzată, banca luând decizia de a demara astăzi (miercuri - n.r.) executarea silită a stocurilor aflate în unele magazine ale companiei", a spus Olteanu.
În acest context, a mai spus Olteanu, în ciuda faptului că întreg planul de redresare a companiei se află în stadiul final de implementare, conducerea Flamingo a luat decizia de a proteja compania împotriva creditorilor prin declanşarea procedurilor de reorganizare judiciară.
Grupul Flamingo International şi-a început activitatea în urmă cu 15 ani şi activează domeniul comerţului cu produse IT&C, electronice şi electrocasnice, fiind unul dintre principalii jucători de pe această piaţă, cu peste 80 de unităţi şi o suprafaţă de vânzare de circa 45.000 metri pătraţi.
Din 2005, Flamingo International este cotată la Bursa de Valori Bucureşti.
Acţiunile companiei erau transferate, marţi, cu 0,0255 lei, în scădere cu 0,78% faţă de referinţă.
Capitalizarea Flamingo este de 19,86 milioane de lei.
În primele nouă luni, cifra de afaceri consolidată a Flamingo International a scăzut cu 48%, la 269,1 milioane de lei. Pierderile din primele nouă luni au totalizat 62,4 milioane lei, valoare de peste patru ori mai mare decât în intervalul ianuarie-septembrie 2008, de 14,8 milioane lei.
Compania are un capital social de 77,9 milioane de lei.
Principalul acţionar este Dragoş Cincă, fondatorul retailerului, cu 25,19% din titluri.
Firma Midfair Limited a preluat la mijlocul lunii septembrie, prin intermediul Midfair Management Services Bucureşti, 22% din acţiunile Flamingo, de la fondul american de investiţii QVT, iar firma Nova Trade, deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, are o participaţie de 14,94%.
În acţionariatul Flamingo se mai regăsesc Alexandru Ion Ţiriac, cu 5,12%, şi Flanco Holding, cu mai puţin de 5% din capital. .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul