Dezvoltatorii şi investitorii imobiliari din Europa Centrală şi de Est se vor confrunta şi în 2010 cu un an dificil, dar previziunile pentru anii următori sunt mai bune, potrivit unui studiu realizat de Urban Land Institute şi PricewaterhouseCoopers. În alte state din regiune sectorul imobiliar a fost puternic afectat, valoarea proprietăţilor şi ratele de ocupare au scăzut puternic.
Aceasta este de asemenea şi situaţia României, care a înregistrat un declin al preţurilor imobiliare, o scădere a tranzacţiilor, iar piaţa locală de abia începe să dea semne de dezgheţ”, a declarat Brian Arnold, partener consultanţă fiscală şi juridică din cadrul PricewaterhouseCoopers România.
Realizatorii studiului mai spun că în condiţiile facilitării accesului la credite şi a stabilizării preţurilor proprietăţilor, sectorul imobiliar european va înregistra ceva progrese în 2010, însă drumul către relansare este în continuare „lung, iar recuperarea va fi foarte lentă”.
Cu toate că întreaga regiune s-a confruntat cu un exod al capitalului străin, iar investiţiile străine vor rămâne la un nivel scăzut, trei pieţe din regiune s-au dovedit foarte rezistente în actualul climat economic. Prima este cea poloneză care a reuşit să evite recesiunea anul trecut. Economia Poloniei este mai puţin dependentă de exporturi, iar nivelul ocupării forţei de muncă s-a menţinut constant, susţinând astfel cererea internă.
De asemenea, Republica Cehă este pe drumul cel bun, ieşind dintr-o recesiune relativ scurtă şi de mică amploare, iar Turcia a traversat această perioadă mai bine decât majoritatea celorlalte state europene, având avantajele sporului demografic susţinut şi de amplasarea geografică strategică, care o pune în situaţia de a deveni noul hub logistic dintre Europa şi Orient, se mai arată în studiu.
„În acest an observăm un sentiment de optimism prudent. Problema cheie este cum se vor comporta cei care închiriază spaţii. Investitorii imobiliari sunt în continuare temători şi se concentrează pe pieţele mai adânci şi mai lichide”, a declarat John Forbes, liderul grupului pentru sectorul imobiliar pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa din cadrul PricewaterhouseCoopers.
Parisul a fost plasat pe ce-a de-a treia poziţie în ceea ce priveşte perspectivele pentru portofoliile existente, depăşind Londra, ca urmare a percepţiei generale că are o bază economică mai variată şi este mai puţin dependent decât Londra de sectorul financiar. Respondenţii au indicat nivelul redus de neocupare din Paris, ceea ce a ridicat oraşul în topul oportunităţilor pentru investiţii şi, în mai mică măsură, pentru dezvoltări noi. Celelalte pieţe incluse în „topul primelor zece” destinaţii de investiţii imobiliare din Europa sunt Viena, Milano, Istanbul, Berlin, Roma şi Frankfurt.
Proprietăţi imobiliare comerciale preferate în acest an sunt clădirile de birouri din centrul oraşului, străzile comerciale de top şi centrele comerciale,dar şi investiţiile rezidenţiale sunt de asemenea bine cotate. Atenţia se va muta şi asupra sectoarelor de nişă, destul de căutate, inclusiv căminele studenţeşti, depozitele proprii, azilele de bătrâni, clădirile sociale, clinicile medicale şi construcţiile de infrastructură. Proiectele ecologice de orice tip capătă tot mai multă importanţă, îndeosebi în Uniunea Europeană prin introducerea standardelor de eficienţă energetică obligatorii pentru construcţii, se mai arată în studiu. .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul