Grupul Realitatea-Caţavencu nu mai editează, de la 1 ianuarie 2010, cotidianele Business Standard şi Cotidianul, fiind purtate negocieri pentru vânzarea agenţiei de presă NewsIn, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupului. Conform surselor, angajaţii au fost anunţaţi că, de la 1 ianuarie 2010, Grupul se va concentra pe media digitală, urmând să investească în creşterea şi dezvoltarea strategică a posturilor TV şi radio.
"Eu nu ştiu foarte multe, pentru că nu sunt implicat pe partea de bani. Din câte ştiu eu, există discuţii cu cineva interesat de preluare", a declarat pentru MEDIAFAX Cornel Nistorescu.
De asemenea, Sorin Freciu, şef Divizie Business Realitatea Caţavencu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu poate oferi detalii suplimentare cu privire la cotidianul Business Standard. "Nu pot da detalii suplimentare. Pot să vă spun că Business Standard nu va mai apărea în print, dar continuă pe online, la standard.ro, ca parte a portalului money.ro", a precizat Freciu, care a subliniat că există disponibilitatea pentru a negocia cu un eventual investitor "orice formulă de preluare".
Totodată, Freciu a precizat că săptămânalul Money Express va apărea în aceeaşi formulă şi cu aceeaşi echipă editorială.
Cotidianul Business Standard a fost lansat pe 18 mai 2007.
Ziarul Cotidianul a fost lansat în 1991 de Ion Raţiu, fiind cumpărat de Realitatea-Caţavencu în 2004.
Agenţia de presă NewsIn a fost lansată în 2006.
Grupul Realitatea-Caţavencu este controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, care a declarat marţi, într-un interviu acordat HotNews, că va renunţa definitiv la print, însă va continua să investească în media electronică, urmând ca trustul Realitatea - Caţavencu să lanseze anul viitor trei televiziuni în Republica Moldova, Ungaria şi Serbia. În interviu, Sorin Ovidiu Vântu spune că trustul Realitatea - Caţavencu, lansat în urmă cu cinci ani de zile, este "pe investiţie", însă precizează că va renunţa la print.
Cotidianul, Business Standard şi Newsin fac parte din Grupul Realitatea-Caţavencu. Grupul Realitatea-Caţavencu include patru divizii media: Quality (Realitatea TV, Realitatea FM, Academia Caţavencu, Cotidianul, Radio Guerrilla, Idei în Dialog), Business Media (Money Channel, Business Standard, Money Express), Lifestyle (Romantica, pachetul de canale de film CineStar) şi f5 - New Media (peste 30 de site-uri, printre care realitatea.net, money.ro, 24fun.ro), precum şi agenţia de presă NewsIn şi reţelele Monopoly TV şi Zoom. .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul