Eduard Uzunov, proprietarul Regatta, estimeaza o apreciere cu 10% a locuintelor noi in 2010. Conditia esentiala ca acest lucru sa se intâmple este o interventie a statului prin majorarea plafonului Prima Casa la peste 100.000 de euro.
Preturile proprietatilor imobiliare au fost sustinute artificial la un nivel ridicat in 2009, a declarat Eduard Uzunov, proprietarul Regatta, cel mai mare jucator local cu actionariat 100% românesc din piata de consultanta. Din acest motiv, piata imobiliara a ramas in continuare blocata.
Anul trecut, scaderea pietei de real estate din România s-a situat intre 15%-30%, spune Uzunov. “Daca preturile proprietatilor imobiliare s-ar fi depreciat cu 50%-60%, atunci volumul tranzactiilor ar fi fost considerabil mai mare”, subliniaza proprietarul Regatta.
Numarul vânzarilor intermediate de compania de consultanta imobiliara Regatta a scazut cu 80% in 2009, comparativ cu 2008. Activitatea din segmentul inchirierilor s-a micsorat cu numai 10%-20%. in 2008, compania a derulat afaceri de patru milioane de euro, potrivit proprietarului.
in acest context, anul trecut, 80% din comisioanele Regatta au provenit din tranzactiile corporatiste. Cele mai importante au fost parafate pe segmentul de inchiriere.
Cea mai scumpa proprietate vânduta de Regatta in 2009 a fost o vila de 3,5 milioane de euro, in zona Gradina Icoanei. Casa era pe piața libera inca din 2008, iar prețul cerut inițial a fost de opt milioane de euro. Potrivit presedintelui Regatta, proprietatile de lux se vor tranzactiona in continuare in parametrii normali. Acest segment a fost si cel mai putin afectat de criza.
Ce ne asteapta in 2010?
2010 va fi, ca si anul precedent, unul al asteptarilor pe piata imobiliara. Doar spre sfârsitul anului, vor reincepe vânzarile de case, considera Eduard Uzunov.
„Abia in ultimele luni ale anului, potentialii cumparatori vor reincepe cautarile de locuinte”, a declarat omul de afaceri. Potrivit acestuia, preturile proprietatilor rezidentiale noi vor creste usor din a doua jumatate a anului.
Pâna in decembrie 2010, locuintele din fondul locativ nou vor fi mai scumpe in medie cu 10%, estimeaza presedintele Regatta. Pe segmentul rezidential vechi, preturile nu se vor modifica simtitor.
Nici aprecierea leului in raport cu euro nu va influenta in mod vizibil preturile de lista ale locuintelor scoase la vânzare in aceasta perioada. Principalul beneficiu al aprecierii monedei nationale este usurinta achitarii ratelor bancare, considera Uzunov.
„Nu este benefic pentru economie sa se vânda locuinte vechi”, a spus Uzunov, in contextul in care Prima Casa a favorizat achizitia de astfel de unitati locative.
Revitalizarea pietei rezidentiale noi este stâns legata de demararea programului Prima Casa 2, orientat spre piata noua, precum si de scaderea TVA-ului, a mai spus proprietarul Regatta.
"Cresterea plafonului garantat prin programul Prima Casa la peste 100.000 de euro este vitala pentru reinceperea activitatii de tranzactionale pe piata noua", a subliniat el.
Money.ro
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul