Pentru a compensa pierderile din reducerea cotei unice cu 6%, finanţiştii se gândesc la impozitarea terenului agricol, creşterea TVA şi alte taxe suplimentare peproprietate. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional va fi prezentă în România de luni până pe 4 august şi va decide dacă Fondul va elibera sau nu cea de-a şasea tranşă a împrumutului către ţara noastră, în valoarea de 900 de milioane de euro.
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional care va ajunge lunila Bucureşti va fi condusă de Jeffrey Franks şi va stabili împreună cu Ministerul de Finanţe rectificarea bugetară şi noile ţinte macroeconomice ale României.
Guvernul Boc va merge la negoiceri, conform Evenimentului zilei, cu un plan deosebit de îndrăzneţ: reducerea cotei unice la 10% începând cu 1 ianuarie 2011. "Avem în vedere reducerea cotei unice atât pe venituri, cât şi pe profit, la 10%", au menţionat sursele citate de EVZ. Pentru a compensa pierderile de la buget, ar urma să fie crescută TVA la 25%. De asemenea, vor fi introduse noi impozite, de la cel suplimentar pe proprietate până la cel pe terenul agricol, anticipat de declaraţii în acest sens ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu.
În favoarea diminuării cotei unice la 10 % s-a pronunţat şi ministrul Adriean Videanu, important lider al PDL, în timp ce preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat TVR, a spus că "nu cred că trebuie să fie nici scăzută, nici crescută cota unică".
Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Sebastian Vlădescu, declarase vineri că nu ia în considerare, în acest moment, modificarea sistemului de taxe şi impozite, dar întotdeauna lucrează cu multe scenarii, iar varianta finală pentru anul viitor va fi decisă de către puterea politică, împreună cu partenerii internaţionali.
Premierul Emil Boc a declarat săptămâna trecută că Guvernul nu a discutat despre majorarea sau reducerea cotei unice, care va rămâne la nivelul actual, de 16%, deşi, după cum a precizat, "există în prezent în discuţie mai multe "scenarii". Boc a făcut această precizare, acordându-i un "cartonaş galben" minsitrului Sebastian Vlădescu, după ce acesta afirmase că se analizează în coaliţie renunţarea la cota unică în favoarea unei impozitări progresive, de la 1 ianuarie 2011.
Andreea Paul Vass, consilerul premierului, a postat recent pe blogul propriu o analiză în care arată că o cotă unică redusă la 10% începând cu anul 2011 ar genera pierderi imediate la încasările bugetare de 9,1 miliarde de lei.
Negocierile se anunţă dificile mai ales că FMI a averizat că recesiunea nu ne va părăsi nici în 2011. Şi analiştii casei de brokeraj X-Trade Brokers au spus că decalajul dintre România şi restul statelor din Uniunea Europeană se va adânci în perioada următoare.
Realitatea TV .
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul