Patronii oferă lefuri mai mari şi posibilităţi de avansare rapidă. La stat, în schimb, locurile de muncă sunt mai sigure, mai prost plătite, dar programul este mult mai relaxat.
Despre cei care lucrează la stat, credinţa generală a românilor, alimentată de anii comunismului, este că muncesc „puţin şi prost”, ceea ce nu e adevărat în toate cazurile. La privat, în schimb, rare sunt situaţiile în care cei care nu performează sunt ţinuţi pe post. Joburile la patron au însă dezavantajul că pot fi extrem de epuizante.
1.100 de euro, după trei ani de experienţă
Luminiţa Soare are 28 de ani şi lucrează într-o companie de consul tanţă din Capitală. „Sunt de trei ani în această firmă şi e primul loc în care m-am angajat. Câştig 1.100 de euro pe lună, o sumă destul de mare ţinând cont de vechime. La stat, ca să ajungi să primeşti o asemenea leafă, trebuie să ai o funcţie de conducere”, crede tânăra.Munca pe care o prestează e însă mult mai consistentă în compa raţie cu ceea ce se întâmplă la stat. „Sunt zile când plec spre serviciu la şapte dimineaţa şi mă întorc acasă chiar şi după miezul nop ţii. Dorm cel mult cinci ore pe noapte. Lucrez şi în weekenduri şi în zilele libere legale. În schimb, un profesor munceşte patru-cinci ore pe zi şi nici nu face asta de luni până duminică. În plus, are au un mare avantaj: îi rămâne timp pentru familie - un lux pentru cei din sis temul privat”, adaugă Luminiţa.
Cei care au joburi în sectorul public critică cel mai mult faptul că salariile sunt mici. Mihai S. are 54 de ani şi e profesor la un liceu din Buzău. Deşi are 28 de ani vechime, câştigă doar 400 de euro. „Ne sunt oferite nişte salarii mizere. Nu pot să nu fiu mâhnit când mă gândesc că un tânăr absolvent de facultate stă pe gânduri când i se face o ofertă salarială ca a mea”, afirmă profesorul. Sunt însă şi joburi la stat pe care oricine le-ar invidia.Angajaţii din sistemul energetic ori cei din Ministerul de Interne (MI) sunt doar câteva exemple, mai scrie EVZ.
EVZ
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul