Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat, joi, la Shanghai, noul brand turistic al României. În timp ce noul slogan, "Explore the Carpathian garden", se doreşte a fi o invitaţie către turişti să exploreze "grădina carpatică" ...
Zona euro se apropie din ce în ce mai mult de stagflaţie, fenomen care se manifestă printr-un nivel ridicat al inflaţiei cumulat cu o creştere economică slabă sau chiar negativă, potrvit cotidianului \'Financial Times\'. Datele economice ...
Preţurile proprietăţilor comerciale în Europa continentală sunt în declin ca urmare a crizei globale a creditelor, însă nu vor scădea la fel de mult ca cele din Marea Britanie, consideră preşedintele CB Richard Ellis pentru Europa, ...
Cresterea industriei colectarii debitelor din Romania, a facut ca numarul consumatorilor romani care primesc somatii sau notificari de plata din partea agentiilor de colectare debite sa ajunga la circa 2,5 milioane, afirma Iulian Urban. Multi dintre ...
Preturile alimentelor vor ramane ridicate, desi unele din cresterile cotatiilor materiilor prime sunt generate de speculatii, a declarat directorul general al grupului elvetian Nestle, Paul Bulcke, pentru cotidianul Neue Zuercher Zeitung, citat de Reuters. "Pe termen ...
Compania cehă Zentiva recomandă acţionarilor să respingă oferta de preluare înaintată marţi de fondul de investiţii PPF, deoarece preţul de 950 de coroane ceheşti (39,3 euro) pe acţiune oferit subevaluează valoarea şi potenţialul grupului farmaceutic. Un ...
Piaţa imobiliară trece printr-o perioadă de maturizare, în care hotărârea de a cumpăra se ia mai greu, afirma, Cristian Bratosin, reprezentantul companiei imobiliare EuroMetropola. Potrivit acestuia, piaţa imobiliară nu se prăbuşeşte, nu stagnează, preţurile proprietăţilor nu ...
Sistemul bancar românesc este în continuare atractiv, având o profitabilitate în creştere, dar noi investitori vor apărea în piaţă abia după ce vor dispărea problemele din sectorul financiar internaţional, a declarat directorul general al Băncii Transilvania, ...
Criza de pe piaţa mondială a creditelor ipotecare riscante nu s-a încheiat, cu toate că tranzacţiile şi valoarea activelor încep să revină la valoarea lor reală, a declarat Marcus Agius, directorul general al băncii britanice Barclays, ...
Cursul euro va scădea la 3,65 lei în septembrie 2008 şi va ajunge la 3,5 lei la sfârşitul anului, conform celui mai recent raport de cercetare elaborat de către analiştii grupului financiar-bancar austriac Erste Bank. În ...
Creşterea economică a României în trimestrul al doilea va ajunge la un nivel apropiat de 8%, după avansul de 8,2% din primul trimestru, afirma ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Produsul Intern Brut (PIB) a urcat ...
Alexei Miller, directorul executiv al Gazprom, a lansat un avertisment referitor la creşterea preţului petrolului, previzionând că acesta va ajunge la 250 de dolari pe barili "într-un viitor previzibil", potrivit cotidianului britanic "The Independent". Noile declaratii ...
România va păstra ritmul pozitiv de creştere economică, de peste şase la sută în a doua parte a anului, în cazul unei producţii agricole bune, a declarat miercuri, guvernatorul Bănci Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-un ...
Fără speculaţiile care există pe piaţa petrolului, barilul de ţiţei ar costa probabil circa 70 de dolari, a afirmat luni preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, algerianul Chakib Khelill. "Nu există probleme legate ...
Consumatorii nemulţumiţi că li se încalcă drepturile prin refuzul acordării de credite din cauza unor date eronate de la Biroul de Credit ar putea primi ca daune morale sume estimate la milioane de lei, a declarat, ...
Datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată o creştere a economiei româneşti cu mult peste aşteptările analiştilor, dar nu susţin ideea supraîncălzirii acesteia, a spus, joi, preşedintele instituţiei, Vergil Voineagu. "Toate datele prezentate de ...
România se află într-un pericol mult mai mare decât arată agenţia de rating Moody\'s, consideră directorul Grupului de Economie Aplicată. Şi asta pentru că ultimul raport ţine cont numai de datoria publică pe termen scurt, nu ...
Doar 1-2% din cele 550.000 de firme mici şi microîntreprinderi din România au accesat credite pentru finanţarea activităţii, iar sistemul bancar nu este pregătit să-şi asume riscul unei astfel de afaceri, potrivit reprezentanţilor Fondului Naţional de ...
Banca Transilvania a inregistrat rezultate financiare satisfacatoare in prima jumatate a acestui an, intr-un mediu economic nefavorabil, marcat de turbulente, se
Presiunea asupra calitatii portofoliilor de credite si, implicit, asupra profitabilitatii bancilor a ramas mare, considera Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac