Combaterea evaziunii în domeniul muncii ar putea releva că unele sectoare nu sunt competitive şi nu pot rezista pe piaţă, apreciază ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. "În anumite sectoare, cu salariile ajustate în sus, s-ar putea să vedem că nu suntem competitivi. (...
) În zona educaţiei împotriva evaziunii va trebui să începem să fim foarte activi pe piaţa muncii, să le explicăm angajaţilor că unele condiţii ale angajatorilor nu trebuie acceptate şi este bine să plăteşti contribuţii", a spus Vlădescu.
El consideră că nivelul redus de competitivitate al economiei româneşti a făcut ca îngrijorările faţă de situaţia din România să fie mai mari şi să impună ajustări. "Avem un nivel de competitivitate redus. Este un ansamblu care ar trebui reglat şi niciodată nu a fost. Am amânat decizii sau am luat decizii eronate," a afirmat Vlădescu.
Fără consumatori nu există evaziune
El a reiterat că fără consumatori nu există evaziune, arătând că o bună parte din ceea ce se consumă nu doar de către pătura largă săracă, ci şi de cei cu venituri peste medie, nu aduce TVA la buget.
În opinia lui Vlădescu, combaterea evaziunii va avea succes dacă se promovează acţiuni la nivelul oamenilor. "Trebuie să începem o acţiune dură din partea organelor statului către cei din interiorul organelor. E nevoie de o schimbare de atitudine şi probabil şi de o schimbare de oameni, consistentă. Câteodată pe mine mă dezarmează cât de multe lucruri ar trebui făcute foarte repede în România pentru a deveni o ţară europeană. Au fost amânate şi acum sunt poate prea dureroase pentru cetăţeni", a mai spus Vlădescu.
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul