Gheorghe Pogea, ministrul finantelor publice, a declarat ca o banca din sistem s-a aratat deja interesata pentru a acorda credite in valoare de 250 de milioane de euro prin programul „Prima casa", respectiv un sfert din imprumuturile de un miliard de euro care urmeaza a fi garantate prin programul guvernamental. „Va asigur ca din discutiile preliminare deja am avut o prima banca ce si-a manifestat disponibilitatea la dobanzi si a spus ca «eu iau 250 de milioane de euro»; una singura", a declarat Pogea in cadrul unei emisiuni televizate, fara a preciza numele bancii.
Venitul minim necesar pentru accesarea unui credit de 50.000 de euro prin programul „Prima casa" va fi de aproximativ 2.500 de lei lunar (600 euro), in scadere cu peste 30% fata de nivelul de 3.700 de lei (880 euro) cat este necesar in prezent pentru contractarea unui credit similar de pe piata libera, potrivit lui Pogea.
Ministrul a luat in calcul pentru obtinerea acestor valori un credit contractat pe o perioada de 25 de ani cu un avans de 5% si un grad de indatorare de 50%, diferenta fiind data de dobanzi - 5,7% pe an la creditele prin „Prima casa" - respectiv 9-10%, costurile practicate in prezent de catre banci. Potrivit datelor ZF, doar patru banci au in prezent dobanzi mai mici de 9% - Italo-Romena (5,77%), Marfin Bank (7,65%), BCR (7,95%) si Bank of Cyprus (8,98%).
Pogea afirma in emisiunea sinteza Zilei de lla Antena 3 ca prin reducerea dobanzilor costul unui credit de 50.000 de euro pentru o perioada de 25 de ani scade de la circa 82.000 de euro (dobanda de 9-10%) la mai putin de 42.000 de euro (dobanda de 5,7% prin „Prima casa"). Potrivit Ministerului Finantelor, rata creditelor ipotecare restante era in 2008 de 0,18%. Ministerul ia in calcul ca, pe fondul crizei, acest raport ar putea creste de circa 20 de ori, pana la 4%. „Dintr-un miliard de euro, cat este garantia, un cost de 40 de milioane de euro (4% dintr-un miliard de euro) pentru o natiune nu este mult deoarece securizeaza cetatenii, iar statul ramane cu un fond locativ", a mai spus Pogea.
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul