Un euro va fi cotat la sfarsitul acestui an la 4,7 lei la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS), iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu va putea interveni, in acest moment, pentru stoparea deprecierii monedei nationale, estimeaza presedintele Bursei, Teodor Ancuta. “Cred ca, pana in decembrie 2009, euro va fi de 4,6- 4,7 lei, curs tranzactionat la bursa din Sibiu.
BNR-ul va interveni pe piata, dar nu acum. Sunt momente foarte grele. Noua nu ne mai intra bani din export. Caci, odata cu deprecierea leului ar fi avut de castigat exportatorii, dar cine mai exporta?”, a declarat, pentru corespodnentul NewsIn, Teodor Ancuta.
Acesta este de parere ca statul ar trebui, in aceasta perioada, sa ajute IMM-urile. “in America, 10 % din someri provin din industria auto. si la noi se poate ajunge aici. Atata timp cat Banca Natioanla nu are un suport solid, nu va interveni. in octombrie, cand am avut parte de alta depreciere a leului, BNR a stopat situatia, si aceasta pentru ca au venit bani din afara. Dar acum nu au de unde sa vina sa acopere acest deficit bugetar, investitorii nu vin acum intr-o tara ca Romania”, spune presedintele BMFMS.
Teodor Ancuta mai spune ca, in acest moment, nu exista vreun sector al economiei care sa scoata Romania din criza. “De felul meu sunt optimist, dar nu vad sectorul de activitate care sa ne scoata din criza. Nici sectorul agricol nu ne va putea ajuta sa aduca o crestere in acest an, cred ca recoltele sunt compromise de inghet si seceta. Nici industria auto, din moment ce multe fabrici isi inchid usile, nici constructiile, nici comertul, nici siderurgia”.
Presedintele Bursei sibiene indeamna oamenii la economii in aceasta perioada. “Cele mai indicate sunt depozitele bancare in lei intr-o banca puternica. Sigur, si preturile pe bursa sunt, dupa scaderea drastica, foarte mici si pot atrage cumparatorii. Nu este insa momentul pentru investitii, ci pentru economii, sau mai bine zis pentru plasamente bine gandite”.
Teodor Ancuta a adaugat ca si bursa va fi afectata de criza, urmand ca in 2009 sa existe posibilitatea de reduceri de salarii sau concedieri. “in domeniul bursei, momentan avem cele mai mari salarii, dar daca nu ne realizam target-ul pe 2009, vom taia din salarii sau vom renunta la o parte din personal”,a spus Ancuta.
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul