Veniturile bugetare realizate de A.N.A.F. în luna august 2010 au fost de 11.118,10 mil. lei, cu 17,25% mai mult decât veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2009 (9.482,61 mil. lei) şi cu 0,05% peste programul bugetar rectificat (11.112,30 mil. lei).
Luna august este a treia lună, consecutiv, în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală realizează venituri bugetare mai mari comparativ cu perioade similare ale anului trecut. Astfel în luna iunie ANAF a colectat 11.200 mil. lei, cu 11,2% mai mult decât în iunie 2009, iar în luna iulie 2010 s-au realizat venituri bugetare de 13.900 mil. lei, în creştere cu 4,7% faţă de iulie 2009.
În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în luna august 2010, se prezintă astfel:
A. Veniturile bugetului de stat au fost în luna august 2010 de 7.698,42 mil. lei, cu 5,53% peste prevederile bugetare (7.294,69 mil. lei), respectiv cu 34,35% mai mult decât veniturile perioadei similare din 2009 (1.968,33 mil. lei).
Structura încasărilor la bugetul de stat în luna august 2010 a fost următoarea:
- impozitul pe profit: încasările au fost de 316,77 mil. lei, cu 35,41% peste încasările lunii august 2009 (233,93 mil. lei);
- impozitul pe venit şi salarii: încasările au fost de 1.332,57 mil. lei, cu 3,88% mai mici faţă de luna august 2009 (1.386,29 mil. lei) şi cu 10,40% mai mici faţă de prevederile bugetare (1.487,20 mil. lei). Începând cu luna august a.c. încasările sunt mai mici ca urmare a diminuării veniturilor aferente angajaţilor din sistemul bugetar.
- taxa pe valoarea adăugată: încasările au fost de 3.637,11 mil. lei, cu 9,35% peste prevederile bugetare (3.326,26 mil. lei) şi cu 46,89%, peste încasările din luna august 2009 (1.160,99 mil. lei).
Încasările din TVA au fost mai mari faţă de aceeaşi perioada a anului 2009 pentru operaţiunile interne cu 25,02% (814,43 mil. lei) şi cu 29,79% (114,40 mil. lei) la importul de bunuri. Totalul veniturilor din TVA, realizat în luna august 2010 a fost mai mare cu 46,89% dar trebuie avut în vedere că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a rambursat în luna august TVA în valoare de 995,17 mil. lei.
- accize: încasările au fost de 1.390,21 mil. lei, în creştere cu 17,13%, faţă de august 2009 (1.186,94 mil. lei), iar faţă de prevederile bugetare au înregistrat o creştere cu 12,59% (1.234,72 mil. lei).
- rest venituri: încasările au fost de 946,79 mil. lei, în creştere cu 272,47%, faţă de august 2009 (254,19 mil. lei) şi în creştere cu 9,85% faţă de prevederile bugetare (861,93 mil. lei).
B. Bugetele de asigurări sociale în luna august 2010
- bugetul asigurărilor sociale de stat: încasările au fost de 2.325,38 mil. lei, în scădere cu 9,00 % faţă de luna august 2009 (2.555,31 mil. lei) şi în scădere cu 11,45% faţă de prevederile bugetare (2.626,18 mil. lei).
- bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate: încasările au fost de 996,21 mil. lei, în scădere cu 9,03% faţă de luna august 2009 (1.095,09 mil. lei) şi 92,90% din prevederile bugetare (1.072,38 mil. lei).
- bugetul asigurărilor pentru şomaj: încasările au fost de 98,00 mil. lei, în scădere cu 4,03% faţă de luna august 2009 (102,12 mil. lei) şi cu 17,68% fată de prevederile bugetare (119,05 mil. lei).
Sorin Blejnar, preşedintele ANAF: „Urmare analizei încasărilor din ultimele trei luni sunt încrezător că până la sfârşitul anului o să reuşim să menţinem acest trend crescător al veniturilor bugetare comparativ cu anul trecut. Acest lucru va fi posibil, în primul rând, printr-o creştere a gradului de conformare al contribuabililor, dar şi prin intensificarea acţiunilor de executare silită şi a acţiunilor de control si inspecţie fiscală realizate de ANAF”.
Cumulat, pe primele 8 luni ale anului 2010, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a realizat venituri bugetare de 90.401,67 mil. lei, ceea ce reprezintă 100,01% din programul rectificat în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale şi cu 1,97% mai mult faţă de veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2009 (88.653,64 mil. lei).
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul