Heineken România raportează o creştere de 7% a cifrei de afaceri pentru 2010, comparativ cu 2009, ajungând la 1.124 milioane RON brut şi la 934 milioane RON net.
“In anul 2010, Heineken România a înregistrat o creştere de 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2009, în ciuda trendului descendent al pieţei de bere din România. Această performanţă demonstrează că strategia noastră pe termen lung de a ne concentra pe cota de piaţă în valoare dă rezultate, chiar şi în contextul unui an dificil din punct de vedere financiar şi economic, cum a fost anul 2010. Investiţiile permanente pe care le-am făcut în mărcile noastre, precum şi concentrarea asupra activelor de bază ale companiei ne-au permis să obţinem aceste rezultate. In plus, ne-am îmbunătăţit abilitatea de a genera lichidităţi prin revizuirea atentă a investiţiilor, prin programele de cost management şi prin managementul capitalului de lucru“, declară Jan Derck van Karnebeek, Managing Director Heineken România.
In anul 2010, volumul Heineken România a crescut cu 6% faţă de anul 2009. Creşterea se datorează în principal evouţiei mărcilor Ciuc Premium şi Bucegi şi demonstrează că strategia companiei de a susţine şi de a investi în permanenţă în mărcile sale dă rezultate. Evoluţia generală a mărcilor Heineken România în anul 2010 a fost în linie cu aşteptările companiei.
Pentru a satisface cât mai bine nevoile clienţilor şi ale consumatorilor, începând din luna aprilie 2011, Heineken România va importa şi va vinde unele dintre cele mai cunoscute mărci internaţionale deţinute de grupul Heineken. Astfel, portofoliul Heineken România se va extinde cu 8 mărci internaţionale: Amstel, Birra Moretti, Krusovice, Foster’s, Murphy’s, Strongbow, Sol şi Desperados. Toate aceste mărci sunt deja disponibile pe piaţa din România prin intermediul unor importatori. In 2010, volumul total al acestor 8 mărci vândut pe piaţa din România a reprezentat sub 1% din totalul afacerii Heineken România.
“Grupul Heineken are un portofoliu puternic format din mărci internaţionale apreciate în întreaga lume, parte dintre ele fiind deja disponibile şi pe piaţa din România prin intermediul unor companii importatoare. Pentru a satisface cât mai bine nevoile clienţilor şi consumatorilor noştri, anul acesta am decis să aducem 8 dintre cele mai apreciate mărci internaţionale mai aproape de consumatorii români. In viitor, vom continua să investim în mărcile noastre şi să le dezvoltăm şi vom căuta în permanenţă cele mai bune căi de a răspunde cât mai bine exigenţelor clienţilor şi consumatorilor noştri“, declară Jan Derck van Karnebeek.
Piaţa de bere din România
Conform Asociaţiei Berarii României, în 2010, piaţa de bere din România a scăzut cu aproximativ 3,5% faţă de 2009, fiind afectată de scăderea puterii de cumpărare a românilor. Recesiunea economică ce a afectat piaţa de bere din România a determinat unele schimbări în comportamentul de consum al românilor, unii dintre aceştia alegând să consume berea acasă în loc să iasă în oraş.
Previziuni pentru 2011
“Ţinând cont de situaţia economică înregistrată atât la nivel internaţional cât şi la nivel naţional, este dificil de prevăzut cum va evolua piaţa berii în 2011, aceasta depinzând de mai mulţi factori precum: evoluţia economiei naţionale, încrederea românilor, puterea de cumpărare şi comportamentul de consum al acestora. Indiferent de context, noi gândim şi acţionăm pe termen lung: suntem în industria berii de peste 145 de ani. Suntem în România pentru a rămâne, pentru a investi în oamenii noştri, în compania şi în mărcile noastre. Obiectivul nostru pentru 2011 rămâne acelaşi: să construim mărci de valoare şi să le oferim consumatorilor noştri experienţe memorabile“, declară Jan Derck van Karnebeek.
.
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul