După criza economică vine criza bugetară. Ingheţarea economiilor a condus la o scădere puternică a sumelor pe care le încasează statul, iar aceasta va fi principala problemă economică a anului 2010, afirma analistii. În timp ce toate statele europene au anunţat deja măsuri, România nu are încă un plan concret pentru a face faţă acestei situaţii.
Potrvit unei analize Money.ro, pentru combaterea crizei bugetare, ţările din estul Europei se orientează, în principal, spre reducerea cheltuielilor. Letonia are însă de gând să majoreze TVA cu 3 procente şi să introducă impozitul progresiv pe venit.
Bulgaria va amâna creşterea salariilor şi va reduce contribuţiile sociale, iar Serbia va concedia 14 mii de bugetari. O soluţie inedită pentru refacerea veniturilor bugetare a gasit-o guvernul Croaţiei: a introdus o “taxă de criză”, care se aplică tuturor salariilor şi pensiilor de peste 400 de euro. Taxa ar putea fi majorată anul viitor de la trei la patru la sută. Cehii au decis creşterea TVA cu până la două procente şi au menţinut impozitul pe profit de 20 la sută. În schimb, România nu are încă un plan concret de combaterea a crizei bugetare. Potrivit money.ro, Guvernul ar putea reduce anul viitor 150.000 de posturi din sectorul public. De asemenea, este posibil ca salariile bugetarilor să fie tăiate. Aceste măsuri ar trebui să scadă cheltuielile statului cu până la 2,5 la sută din PIB. De creşterea taxelor, ministerul Finanţelor nu a pomenit nimic până acum.
Banca Transilvania a inregistrat rezultate financiare satisfacatoare in prima jumatate a acestui an, intr-un mediu economic nefavorabil, marcat de turbulente, se
Presiunea asupra calitatii portofoliilor de credite si, implicit, asupra profitabilitatii bancilor a ramas mare, considera Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac