Compania Contrust Prod SRL a lansat o oferta de vanzare-preluare a ansamblului rezidential Cornisa Ialomitei, pentru suma de 447.500 de euro. Situat pe un teren de 3.303 mp de pe strada Caramidari nr. 40 (din municipiul Targoviste, judetul Dambovita), complexul include 9 unitati locative (P+1E), cu suprafete desfasurate construite cuprinse intre 143,7 mp si 253 mp.
Fiecare casa beneficiaza de cate o parcela de teren de 250 mp - 300 mp. În prezent, proiectul se afla in diverse faze de executie.
"Deoarece am fost afectati de criza economica si blocajele financiare, nu mai avem resursele necesare finalizarii ansamblului. Am demarat constructia in anul 2008, tentati - la vremea respectiva - de solutia de creditare a bancii, in sensul existentei unei perioade de gratie de doi ani la dobanda si rambursarea imprumutului. Astazi nu mai dispunem de fondurile necesare sustinerii investitiei, fiind nevoiti s-o vindem / cedam unui investitor, oferta noastra fiind generoasa, in sensul ca suma de 447.500 euro reprezinta doar datoriile bancare, nefiind incluse comisionul de tranzactionare si diversele costuri pe care acesta le genereaza?", a declarat ing., potrivit Imopedia.
Solutia constructiva a ansamblului rezidential a fost proiectata in sistem Amvic, pentru a obtine o eficienta energetica maxima, fiecare casa indeplinind in totalitate gusturile celui mai exigent client, avand costuri de exploatare foarte mici. Vilele beneficiaza de materiale de cea mai buna calitate, fiind achizitionate de la firme consacrate din Europa, asigurandu-se - astfel - finisaje de exceptie. Fiecare unitate locativa dispune de o compartimentare echilibrata, confortabila si eficienta, astfel: parter: terasa exterioara, living spatios, bucatarie generoasa, baie, hol si casa scarii; etaj: 3 dormitoare decomandate, baie, hol si acces la podul ignifugat ce poate fi mansardat, doua balconae spatioase; fiecare vila dispune de o curte si un spatiu amenajat pentru parcare.
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul