"Cartel Alfa" solicita clasei politice ca in negocierile ulterioare cu FMI si in cadrul viitoarelor consultari intre decidentii politici ai României sa aiba in vedere ca nu numai cetatenii trebuie sa plateasca efectele crizei, ci si bancile, cerând introducerea taxei pe tranzactiile financiare. In apelul adresat clasei politice, Parlamentului, premierului si sefului statului, Comitetului Confederal al Confederatiei "Cartel Alfa" solicita sa se aiba in vedere faptul ca nu numai cetatenii trebuie sa plateasca "pentru consecintele unei crize de care nu sunt responsabili".
"In mod echitabil, sarcina salvarii din impasul economic ar trebui sa fie transferata in mod direct si bancilor. De aceea, introducerea taxei pentru tranzactiile financiare, ca modalitate de stopare a comportamentelor riscante ale bancilor, ar trebui sa devina o prioritate, nu numai a oficialilor europeni, a sindicatelor reprezentate de Organizatia Mondiala a Muncii, ci si a Guvernului României", se arata intr-un comunicat de luni al "Cartel Alfa".
De altfel, sindicalistii precizeaza ca reprezentantii Fondului Monetar International au primit mandat la nivel international pentru a gasi, accepta si implementa, dupa o serie de consultari cu sindicatele, precum si cu alte organizatii ale societatii civile, masuri pentru reglementarea introducerii taxei pe tranzactiile financiare.
In cadrul ultimei reuniuni a G20 s-a convenit asupra faptului ca, desi exista semne de stabilizare, masurile extraordinare de combatere a crizei economice si financiare trebuie sa ramâna in vigoare pâna in momentul in care redresarea va fi complet asigurata, iar pentru aceasta este nevoie de dezvoltarea unor strategii credibile si coordonate pentru iesirea din criza, subliniaza sindicalistii.
"Având in vedere ca previziunile, inclusiv la nivel international, indica persistenta unor incertitudini si fragilitati, estimându-se ca situatia sociala si somajul se vor deteriora si mai mult in anul 2010, Comitetul Confederal al «Cartel Alfa» sustine adoptarea urgenta a unor masuri pentru limitarea viitoarelor riscuri din sistemul financiar, masuri care sa se concretizeze prin adoptarea unei taxe globale asupra tranzactiilor financiare, cunoscuta sub denumirea de Taxa Tobin, al carei scop este penalizarea pe termen lung a speculatiilor valutare", a precizat sursa citata.
Potrivit sindicalistilor, chiar si cu rata fixa de aplicare stabilita la un nivel inferior pentru a nu impiedica investitiile in productie, o taxa pe tranzactiile financiare ar avea un potential imens pentru generarea de venituri considerabile si consecvente care ar putea contribui la finantarea masurilor de salvare si a programelor pentru crearea locurilor de munca sau atingerea obiectivelor universale, cum ar fi cele pentru dezvoltarea masurilor de atenuare si adaptare la schimbarile climatice in tarile aflate in curs de dezvoltare.
Reprezentantii "Cartel Alfa" mentioneaza ca acesta este si spiritul in care, la ultima reuniune a sefilor de stat si de Guvern membri ai G20, care s-a desfasurat la Pittsburg, in 24-25 septembrie 2009, s-a decis pregatirea unui studiu care sa ia in considerare maniera in care sectorul financiar poate asigura o contributie puternica si substantiala prin introducerea acestei taxe.
Rezultatul acestui studiu urmeaza a fi prezentat la urmatorul summit G20, care se va desfasura in iunie 2010 la Toronto, in Canada.
"Speram ca pâna la acea data, România sa fi rezolvat, in plan intern, problema mutarii poverii financiare de pe umerii cetatenilor sai. Precizam ca mai multe tari au introdus deja o anumita forma de impozit pe tranzactiile financiare, cum ar fi «taxa de timbru» sau alte taxe privind achizitiile de actiuni in cadrul tranzactiilor bursiere, aplicate de catre tarile care sunt importante centre financiare din intreaga lume", potrivit sursei citate.
In opinia sindicalistilor "Cartel Alfa", introducerea taxei pe tranzactiile financiare este o masura cu puternic si benefic impact social si reprezinta o modalitate sigura de generare a veniturilor necesare "finantarii costurilor de recuperare economica si inlesnirii reducerii fluxurilor masive de capital speculativ ce au jucat un rol extrem de negativ in declansarea crizei economico-financiare, permitând extinderea acesteia la nivel global"..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Grupulitalian Fiat a incheiat recent un acord de colaborare cu producatoruljaponez de automobile Mazda. Ca urmare a
» CEC Bank, campanie promotionala la creditele oferite prin Programul Kogalniceanu
CEC Bank lanseaza o campanie promotionala pentru liniile de credit oferite prin Programul Guvernamental Mihail Kogalniceanu. Astfel, pentru clientii persoane juridice care contracteaza credite in cadrul acestui program de finantare incepand cu data de 05.03.2012, contravaloarea
» BCR Banca pentru Locuinte reduce dobanda pentru creditele anticipate
BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), liderul pieţei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, vine în întâmpinarea nevoilor locative ale clienţilor săi prin reducerea dobânzii la creditele anticipate acordate in lei si garantate cu ipoteca, la 8%
» RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
RBS România anunţă continuarea parteneriatului cu NESsT România început în 2007, susţinând cea de-a treia ediţie a Competiţiei Întreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al ediţiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din România de
» Unicredit Tiriac Bank deschide prima sucursala pe Facebook din Romania
UniCredit Tiriac Bank invita utilizatorii de Internet sa treaca pragul virtual al primei sucursale deschisa de o banca din Romania pe Facebook: e-Sucursala UniCredit Tiriac Bank.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale e-Sucursalei este optiunea click-to-chat.
» Noua campanie promotionala COSMOTE Alpha MasterCard aduce 800 de premii
Alpha Bank Romania si COSMOTE Romania desfasoara in perioada 23 februarie - 11 mai 2012 o noua campanie promotionala pentru cardul de credit COSMOTE Alpha MasterCard, ce aduce clientilor premii constand in telefoane mobile.
Primii 800 de
» BCR relanseaza serviciul de Private Banking
BCR Erste Private Banking avea, la sfârşitul anului trecut, peste 2.000 de clienţi Private Banking, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 şi gestiona, la finele lui 2011, aproximativ 941 milioane EUR,
Dupa 20 de ani de profunda dezindustrializare a Romaniei, pentru prima data se lanseaza o dezbatere publica de anvergura la Bucuresti despre MECANISMELE DE FINANTARE A INDUSTRIILOR STRATEGICE ALE PREZENTULUI SI VIITORULUI IN ROMANIA.
Rio Bucovina, unul dintre cei mai mari producatori de apa imbuteliata din România, a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de peste 107.000.000 lei, in crestere cu 27% comparativ cu anul precedent. De la
Nokia pierde pozitia de lider pentru prima data in 14 ani in fata Samsung, care devine cel mai mare producator de telefoane mobile din lume. Astfel, Samsung a livrat in primele trei luni 93,5 milioane de
Campania "De Paste, Domoferta bate orice oferta!", promoveaza super reducerile din magazin, acestea ajungand chiar pana la 50%.
Promovarea campaniei se realizeaza prin intermediul catalogului si a panourilor de outdoor, iar printre ofertele prezentate se numara:
Cei mai multi angajati romani prefera ca angajatorul sa le ofere o zi libera cu ocazia sarbatorilor de Paste, in loc de alte beneficii, pentru a o putea petrece cu familia sau cu prietenii. Banii, cadourile,
Echipa INTERCAM BROKER D’ASSURANCE SRL va invita sa-i vizitati online la adresa www.1-rca.ro Aceasi adresa pentru un site consacrat de Asigurari RCA dar cu o noua prezentare grafica gandita special pentru dumneavoastra.
Pentru echipa 1-RCA.ro inceputul