După o evoluţie ascendentă în 2008, industria românească de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii s-a contractat cu peste 12% în 2009, regresând la un nivel apropiat celui din 2007, se arată în ultimul studiu realizat de ITC – Institutul pentru Tehnica de Calcul. Descarcati si: Ind IT&C 2008-09 sumar (ITC ).
Cele trei sectoare TI&C: Telecomunicaţii, Software şi servicii TI şi Hardware şi electronică şi-au continuat în 2008 creşterile alimentate în primele 3 trimestre de consumul intern, exporturi, abundenţa finanţării şi investiţiile străine. Cifra de afaceri totală a industriei a depăşit 9,3 mld. euro (+13%), producţia/ serviciile vândute s-au mărit la 7,9 mld.euro (+17%), iar exporturile TI&C au atins pragul de 3 mld.euro (+50%).
2008 a încheiat astfel o perioadă de opt ani de extindere continuă şi puternică, cu creşteri greu de repetat în viitorul imediat şi mediu, arată Mircea Vuici, coordonatorul studiului.
Efectele crizei au fost resimţite cu putere în 2009 când cifra de afaceri totală a coborât la 8,2 mld.euro (-12%), iar valoarea adăugată brută (contribuţia la PIB) s-a redus cu 14% la 3,6 mld.euro. Sectoarele TI&C şi companiile au reacţionat neuniform la condiţiile economice adverse, dar, ca o caracterizare generală, se poate spune că serviciile TI&C au fost afectate de recesiune mai sever decât fabricaţia de hardware şi electronică şi că firmele dependente de piaţa internă au simţit mai puternic impactul crizei decât cele care au exportat.
Sectorul Telecomunicaţii a totalizat 5,13 mld.euro ca cifră de afaceri în 2008, cu o tendinţă de decelerare a creşterii impusă de saturaţia pieţei, accentuarea concurenţei şi constrângerile reglementative, iar în 2009 a înregistrat o reducere cu cca 15% la 4,4 mld.euro, aproape de valoarea din 2006. Ponderea sectorului în totalurile TI&C a continuat să se diminueze (53% din cifra de afaceri în 2009).
Sectorul Software şi servicii, cel mai dinamic segment al industriei TI&C în anii anteriori, a evoluat ascendent şi în 2008 când s-au atins 2,54 mld.euro pentru cifra de afaceri (+22%) şi 1,86 mld.euro pentru producţie (+27%), dar a cunoscut în 2009 un declin mai sever decât se anticipa (-25%), determinat mai ales de grupa “Servicii în tehnologia informaţiei” unde au fost resimţite efectele contracţiei pieţei locale.
Fabricaţia de hardware şi electronică a înregistrat un avans spectaculos în 2008, cu măriri de 55% la cifra de afaceri (1,7 mld.euro), 70% la producţie şi 125% la exporturi şi este singurul sector TI&C care s-a menţinut pe creştere în 2009. Extinderea sectorului s-a datorat mai ales unităţilor de producţie ale companiilor străine şi în special platformei Nokia care a dat aproape trei sferturi din creşterea înregistrată, în timp ce producţia locală de calculatoare a regresat ca urmare a căderii consumului intern.
Contribuţia la PIB a industriei TI&C (valoarea adăugată brută raportată la totalul VAB pe economie) a fost de 3,15% în 2008, în scădere faţă de anul anterior şi a urcat uşor la 3,20% în 2009. Aportul cel mai important (2%) l-au avut serviciile telecom, unde însă s-a menţinut tendinţa de reducere din ultimii ani, în timp ce contribuţia din software şi servicii a fost de 0,8%, iar cea a sectorului hardware, deşi în creştere, nu a depăşit 0,4%.
Exporturile sectoarelor TI&C au avansat cu 50% în 2008 şi au continuat să se mărească în 2009 când au depăşit 3,3 mld.euro, în condiţiile în care pe ansamblul economiei s-a înregistrat o reducere puternică. O evoluţie remarcabilă s-a înregistrat în sectorul hardware unde creşterea exporturilor, în paralel cu diminuarea a importurilor, a condus la reducerea soldului negativ al balanţei externe la doar -1,15 mld.euro (faţă de -2,7 mld.euro în 2007).
Personalul TI&C a ajuns în 2008 la 130.550 de angajaţi, din care 59.000 în software şi servicii TI şi 49.800 în telecomunicaţii. Scăderea din 2009 (sub 1%) a fost neînsemnată în comparaţie cu reducerea puternică la nivelul întregii economii (-10%). In sectoarele de servicii s-a înregistrat o tendinţă de comprimare în ultimele trimestre, care continuă la începutul acestui an, dar numărul mediu de angajaţi pe întreg 2009 a avut o uşoară creştere. Multe din firmele aflate în dificultate au evitat să disponibilizeze specialiştii recrutaţi cu greu în anii anteriori, iar în centrele multinaţionalelor şi la unele companii locale angajările au continuat în 2009.
Salariul brut mediu anual TI&C s-a ridicat în 2008 la 8.722 euro, în creştere cu 8% şi cu diferenţe destul de mari între sectoare. Nivelul mediu a fost depăşit de două-trei ori la principalii operatori de telefonie, la multe companii de software şi consultanţă TI, în centrele R&D şi, mai ales, în filialele multinaţionalelor. In sectorul software şi servicii, anul 2008 a adus o temperare a tendinţei de escaladare a salariilor şi o reducere a decalajului dintre creşterea salariilor (+13%) şi cea a productivităţii (+11%). 2009 a fost primul an de scădere a salariilor TI&C, cu reduceri în euro de 6%-8% în toate cele trei sectoare şi cu modificări radicale ale raportului de forţe pe piaţa mincii.
Polul absolut al industriei TI&C rămâne capitala unde se realizează o cifră de afaceri de peste 6,8 mld.euro (75% din totalul TI&C), se generează o contribuţie la PIB de peste 3 mld.euro (80% din total) şi lucrează peste 74.000 de angajaţi TI&C (59% din total)
Producţia de software şi servicii se acumulează, după Bucureşti (62%), în regiunile Vest şi Nord-Vest cu 8% fiecare, după care urmează Centru şi Sud cu câte 6%, în timp ce sectorul hardware este concentrat în apropierea graniţei de vest, în regiunile Vest şi Nord-Vest (care deţin împreună 80% din producţie şi 66% din cifră de afaceri).
Deşi 2010 este considerat anul ieşirii din recesiune, majoritatea factorilor care ar trebui să ducă la relansarea economiei sunt puşi sub semnul întrebării, iar reluarea creşterii pare a se amâna spre sfârşitul anului.
In acest context este totuşi de aşteptat ca industria TI&C să aibă o evoluţie pozitivă în 2010, dar aceasta va fi determinată mai mult de efectele redresării în economiile dezvoltate decât de fundamentele economiei româneşti. Ratele de creştere vor fi modeste, majoritatea companiilor au în faţă încă două trimestre dificile, iar recuperarea în sectoarele de servicii nu va fi probabil suficientă pentru reatingerea nivelului din 2007.
“Industria TI&C 2008-2009” continuă suita analizelor evoluţiei industriei româneşti de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor. pe care ITC-Institutul pentru Tehnica de Calcul le realizează periodic.
Analizele ITC se bazează în principal pe prelucrarea datelor de bilanţ ale firmelor TI&C, dar şi pe informaţiile comunicate de companii sau furnizate de instituţii publice ca INS, BNR, Direcţia Vămilor, etc. Aceste studii urmăresc să ofere o imagine asupra evoluţiei industriei, complementară informaţiilor privind piaţa care circulă mai frecvent..
Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul BaniSiAfaceri! Informatii profitabile zi de zi pe adresa dumneavoastra de email! click aici
Din cauza rezultatelor proaste inregistrate in ultimii ani, compania Eastman Kodak a anuntat ca va sista productia de camere digitale de la inceputul acestui an. Decizia celor de la Kodak vine in speranta de a reduce
» Ce sfaturi le dau clientilor bancari specialistii de la BNR si Ministerul Finantelor
Finantele, BNR si alte institutii au elaborat doua ghiduri pentru restructurarea extrajudiciara a obligatiilor firmelor si creditelor garantate cu ipoteca ale populatiei, care recomanda, printre altele, discutarea cu creditorii a optiunilor existente atunci cand se intampina probleme financiare. in cadrul programului de imprumut incheiat de Banca Mondiala cu Romania este prevazuta conditionalitatea referitoare la elaborarea unui
» Marinis Stratopoulos preia oficial sefia la Banca Romaneasca
Managementul Bancii Romanesti a fost preluat in mod oficial de catre Marinis Stratopoulos, dupa primirea aprobarii Bancii Nationale a Romaniei. Dupa plecarea lui Andreas Maragkoudakis in 2009, interimatul la conducerea bancii a fost asigurat de Crina Cosma din pozitia de director general adjunct, se precizeaza intr-un comunicat de presa al institutiei de credit.
"Imi face
» Asigurarile de viata vor fi incheiate din 2011 numai dupa evaluarea financiara a clientilor
Companiile care practica asigurari de viata vor fi obligate din luna septembrie 2011 sa analizeze situatia si nevoile financiare ale viitorilor clienti pe baza unui chestionar si sa le recomande acestora solutii in concordanta cu acestea, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Analiza se va efectua prin intermediului unui "formular de analiza a nevoilor clientilor",
» Presedintele bancii Vaticanului, anchetat intr-un caz de spalare de bani
Procurorii italieni il ancheteaza pe presedintele bancii Vaticanului, Ettore Gotti Tedeschi, suspectat de nerespectarea legislatiei contra spalarii de bani, iar autoritatile au pus sechestru pe fonduri de 23 de milioane de euro apartinand institutiei de credit, potrivit agentiei Ansa. Un alt director al bancii Vaticanului (Institutul de Opere Religioase - IOR) face obiectul unei anchete similare
» Ce banci dau tonul pe piata cardurilor pentru companii
Studiul de piata "Topul bancilor pe piata cardurilor" prezinta amanunte despre evolutia portofoliilor de carduri destinate persoanelor juridice. De asemenea, analiza furnizeaza detalii privind valoarea si tipul tranzactiilor efectuate cu instrumentele de plata pentru companii. Cercetarea de piata a fost realizata pe baza informatiilor referitoare la portofoliile de carduri administrate de 16 banci: BCR, BRD,
» Ionut Costea, Eximbank: Avem bani si suntem deschisi sa finantam afacerile
EximBank dispune de fonduri suficiente si suntem deschisi sa finantam sau sa garantam proiectele societatilor comerciale, singura conditie pentru ca sprijinul nostru sa fie unul real fiind vialibitatea proiectelor, a spus Ionut Costea, presedintele EximBank, la Craiova, in cadrul unei intalniri cu intreprinzatorii locali. El a adaugat ca, in timp ce multe banci si-au redus expunerile
» Tineri de la Clujul are Suflet, implicati in actiunea de curatenie
14 tineri de la fundatia Clujul Are Suflet vor participa, in Cluj, la actiunea de curatenie nationala “Let's do it, Romania!”, programata la nivel national pentru ziua de sambata, 25 septembrie a.c. “Let's do it, Romania!” este o actiune de implicare sociala de amploare, menita sa transforme Romania intr-un spatiu curat si primitor, prin adunarea deseurilor
» Gandul: Bancile cu cagule
Si bancile plang, cateodata… Asa ar descrie situatia un specialist, recte Dan Bittman, fost consilier la Finante. Mai precis, bancile s-au suparat dupa ce o ordonanta cu lustru european impune modificarea contractelor de credit pentru a le face mai transparente. Dar, ca sa le auda cineva, bancile plang cu gura unui director BNR, scrie Marius Nitu
» BCR vrea sa-si rezolve problemele cu clientii, lansand un credit nou cu marja de 4,5%
Banca Comerciala Romana (BCR) lanseaza, in cadrul unei campanii promotionale demarate luni 20 septembrie a.c., creditul de investitii imobiliare CASA MEA BCR in EUR, cu marje de dobanzi foarte avantajoase incepand de la 4,5%/an, se precizeaza intr-un comunicat de presa al bancii. Totodata, BCR ofera clientilor sai comision de analiza a dosarului ZERO, atat pentru creditele
» Care pe care! Bancile vor sa dea in judecata Statul, in timp ce clientii nemultumiti le cheama in instanta
Razboiul dintre clienti si banci se poarta si in presa de astazi, de unde aflam ca se organizeaza pe de o parte grupuri de sprijin pentru clienti, si, pe de alta parte grupuri pentru sustinerea bancherilor. Mai nou, Banca Nationala ne anunta voalat ca bancile intentioneaza sa dea Statul in judecata pentru a cere despagubiri in
Cosmote Romania a lansat o noua declinare a platformei de comunicare „Timp sa ascultam”, punand accentul pe importanta de a-i avea aproape pe cei dragi, chiar si atunci cand sunt plecati. Compania de telefonie mobila ne
RBS si Vodafone a anuntat extinderea parteneriatului prin care ofera serviciul de debit direct interbancar pentru plata facturilor de telefonie mobila. Astfel, dupa anuntarea primului acord cu Millennium Bank la inceputul anului trecut, pe durata lui
Euro Best Team va invita sa participati la cursul de Expert Achizitii Publice acreditat CNFPA, care va avea loc in perioada 22 martie-5 aprilie 2012 la Bucuresti. Cursul se adreseaza atat persoanelor fizice cat si juridice,
In luna ianuarie, moneda Euro a scazut comparativ cu majoritatea monedelor importante ale lumii si cu cele Central si Est europene, singurele aprecieri fiind marcate fata de dolarul american (1,15%) si – la un nivel nesemnificativ
Luna februarie a inceput pentru brandul EMEX al Romtehnochim cu demararea unui amplu proiect de comunicare online, marcat prin lansarea paginii de Facebook. In mediul de comunicare pus la dispozitie de catre populara retea sociala, EMEX
Structura shopping-ului online, pe regiuni, in 2011, ne arata ca transilvanenii sunt impatimitii cumparaturilor pe Internet in Romania. Daca Bucurestiul insumeaza doar 15% din totalul tranzactiilor online din Romania, exista judete unde se constata chiar triplarea
Romanian Business Leaders Summit (RBLS) din 2-3 februarie, in Bucuresti, va reuni tineri oameni de afaceri din Romania, care vor lucra in echipe si vor porni initiative concrete pentru Romania.
Germanos Telecom Romania a dat startul unei noi campanii promotionale, denumita „Germanos te trimite la Paris!”, prin intermediul careia orice persoana fizica ce incheie in perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2012 un contract de abonament
Daca bursele de valori au reamintit de criza din 2008, dintre metalele pretioase doar aurul a mai "stralucit" putin si foarte putine valute au inregistrat performante notabile in lupta acerba pentru devalorizare, se arata intr-o analiza